joi, 19 decembrie 2013

FB - VR: 1-0

In general nu se intampla nimic fascinant in viata noastra. Nu avem parte decat foarte rar de vacante sau experiente extraordinare. Aceeasi rutina zilnica, casa-servici-casa, aceeasi oameni care de cele mai multe ori sunt neinteresanti, fara vorbe de duh sau inaltatoare si cu cunostinte generale plasmuite si aproximative. Desigur, au alte calitati sau atu-uri care ni-i apropie, desi multi n-au niciun merit ca sunt in preajma noastra. Conjunctura face ca ei sa fie langa noi, si noi langa ei. Sau daca vreti anturajul.

Dintr-un grup de 20 de oameni (aproximez ca asta ar fi media cercului de prieteni, colegi si cunostinte ai unei persoane) maxim 2-3 oameni sunt cu adevarat interesanti si utili, si ne pot demonotoniza ziua. Au informatii si cunostinte exacte, bazate pe pregatire sau autodidactica, sunt spirituali si plini de idei.
Adica 10%.
Pe acesti 2-3 oameni nu-i intalnesti zilnic. Daca ai noroc, poate o data sau de doua ori pe saptamana, dar cel mai probabil de doua trei ori pe luna.

Avand in vedere cele relatate mai sus, nu ne mai miram de ce a avut asa mare impact FB-ul.
Acolo, majoritatea oamenilor, estimez ca peste 60%, sunt interesanti.
Edit: par/arata interesanti.

Sunt plini de vorbe de duh si pilde intelepte, citeaza aproape zilnic din marii oameni ai planetei.
In plus de asta, calatoresti imaginar prin pozele prietenilor din diferite colturi ale lumii, savurezi cafeaua si mancarurile postate, te informezi imediat (chiar de mai multe ori despre un lucru sau eveniment), asculti impreuna cu ei melodii noi sau uitate, afli daca ninge sau ploua, etc…
In patru cuvinte: Viata palpita pe FB.

Atunci cand viata devine monotona, repede “intram” pe FB. Problema e ca, cu cat stam mai mult pe FB, cu atat mai mult facem ca viata sa fie si mai monotona.

Simplu. Nu?
Deocamdata FB: 1, Viata reala: 0.