marți, 5 august 2014

JazzRock Festival

Am câţiva ani buni de când îmi petrec câteva zile din concediul propriu şi personal în oraşul cu trotuare cu sclipici. Câmpina.

Am aflat de JazzRock Festival prin 2012, în 2013 l-am ratat pentru o diferenţă de câteva zile, dar anul ăsta am reuşit să ajung. Doar în ultima seară, e drept.

Pentru "cunoscători":
Sebastian Spanache Trio (Timisoara) – Sebastian Spanache - piano, Csaba Sánta - doublebass, Radu Pieloiu - drums


Percepţia generală este că jazz-ul este o muzică dificilă, foarte greu de digerat. 
Doar până intră pe scenă: 

Irina Sarbu (Bucuresti) – Irina Sarbu - vocals, Puiu Pascu - piano, Ciprian Parghel - bass, Tudor Parghel - drums


Magic. 
Repertoriu diversificat, instrumentişti de excepţie, inspiraţie şi improvizaţie din belşug şi o voce divină.
Nu am mai văzut de mult aşa prestaţie live. 
E o recomandare din categoria "trebuie musai să fac înainte să mor".
Cu siguranţă eu îi voi revedea.


Sper ca acest festival să prindă tradiţie iar Câmpina să nu rămână în mintea trecătorilor doar ca oraşul cu trotuare cu sclipici, Şcoala de Poliţie, Casa memorială Nicolae Grigorescu, Castelul Iulia Haşdeu şi Lacul Miresei.

Ci oraşul  cu trotuare cu sclipici în care an de an se organizează cel mai bun festival de jazz rock din România.

Mulţumesc mult lui Cătălin de la Soundrental (lumini şi sunet de excepţie). Ştie el de ce. ;)