joi, 27 februarie 2014

Dacă vreţi să fiţi scriitori.


Tocmai am terminat de citit o carte.

De obicei nu citez din nici o carte citită. Indiferent dacă o consider bună sau... „(ne)bună”. Părerile autorului sunt subiective şi de multe ori e bine să rămână în carte. Mai ales atunci când cartea face parte din a doua categorie.
Însă am găsit câteva sfaturi de bun simţ, utile, pe care le voi enumera mai jos aşa cum apar ele în carte. Pentru mai multe detalii vă invit sa o citiţi. Dacă treceţi de „ :| ...aaa Stephen King…”:
  1. "Dacă vreţi să fiţi scriitori, trebuie să faceţi două lucruri mai presus de toate: citiţi mult şi scrieţi mult.
  2. Despre ce veţi scrie?” Şi răspunsul la fel de mare: „Despre orice aveţi chef”. Absolut orice... atâta vreme cât spuneţi adevărul.
  3. După părerea mea, poveştile şi romanele sunt alcătuite din trei părţi: naraţiunea, cea care poartă povestea de la punctul A la punctul B şi-n cele din urmă la punctul Z; descrierea,cea care dă naştere unei realităţi senzoriale pentru cititor; şi dialogul, cel care aduce personajele la viaţă prin vorbele pe care le rostesc.
  4. Descrierea e cea care-i oferă cititorului o participare senzorială în poveste. Ea începe în imaginaţia scriitorului, dar ar trebui să se termine în aceea a cititorului. Descrierea reuşită e-o tehnică ce se învaţă, unul dintre principalele motive pentru care nu puteţi reuşi decât dacă citiţi şi scrieţi mult. Vedeţi voi, nu-i doar o chestiune de cum se face; e şi o chestiune de cât de mult. Lectura vă va ajuta să răspundeţi la cât şi doar pagini după pagini de scriitură vă vor ajuta să înţelegeţi cum.
  5. E important să ţineţi minte că, oricum, obiectivul nu e locul de desfăşurare a poveştii, ci povestea însăşi - obiectivul este întotdeauna povestea." (S.K.)


Şi după atâtea sfaturi, vă ofer spre citire tot din aceeaşi carte, o anecdotă:

Potrivit relatării, într-o zi, venind să-i facă o vizită, un prieten l-a găsit pe marele om (James Joyce) tolănit pe masa de scris într-o postură de extremă disperare.
„James, care e problema?“ a întrebat prietenul. „Scrisul e de vină?“
Joyce a aprobat fără să ridice măcar capul pentru a se uita la prietenul său. Sigur că scrisul era de vină; nu e el întotdeauna vinovatul?
„Câte cuvinte ai reuşit să scrii astăzi?“ a continuat prietenul.
Joyce (încă pradă disperării, încă ţinându-şi faţa în jos pe masă): „Şapte.“
„Şapte? Dar, James... asta-i bine, cel puţin pentru tine!“
„Da“, a zis Joyce, ridicând în sfârşit privirea.
„Presupun că da... dar nu ştiu în ce ordine vin!“ (S.K)

2 comentarii: