Trăim întâmplări, senzații pe care le-au trăit și alții înaintea noastră și le vor mai trăi și alții după noi. Niciodată nu trăim un sentiment unic. Da, poate e unic pentru noi, pentru că n-am mai experimentat înainte, dar senzația/trăirea este veche. Prăfuită. Demodată.
Dragostea, ura, foamea, setea, succesul, eșecul, resemnarea, uitarea ....etc, toate sunt vechi. Foarte vechi.
Nimic nu e original. Doar o copie, a unei copii, a unei copii. (Fight Club)
De-aia își doresc unii să fie răpiți de extratereștri. Deși e posibil ca nici asta să nu fie nouă/unică. Doar că nu a fost confirmat încă si asta lăsa o urmă de speranță.
Într-o lume care dpdv tehnic se dezvoltă cu uimitoare repeziciune, trăirile au ramas aceleași. Nimic nou. Absolut nimic nou nu s-a "inventat" la nivelul sufletului.
Cum e posibil așa ceva? Habar n-am. Nici nu-mi pasă atât de mult.
Dumnezeul cel "atoateștiutor", creatorul tuturor celor ce se întâmplă pe pământ, a uitat un lucru important. Să ne dea trăiri noi. Unice. La o perioada variabilă de timp, așa cum a transformat întunericul în lumina, tv-ul alb-negru în color, mâncarea în semipreparate și sănătatea în boală.
Da, știu, aceste lucruri le-a facut omul. Cu mâinile lui.
Nu contează.
Bine că măcar ne-a dat uitarea, ca să putem trăi iar și iar aceste sentimente prăfuite.
Și să ne bucurăm de ele ca niște alzheimer-işti ce suntem fără voia noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu