To joke or not to joke?

This is the question...

Sunt un tip vesel, mai tot timpul pus pe glume, pe poante.  Si nu in pozitia din baletul clasic, executata de obicei de femei si care consta in ridicarea si deplasarea pe varful degetelor,  cu falangele bine intinse si cu ajutorul unor pantofi speciali legati de glezna.

Nu.

Genul ala glumet, cu simtul umorului.

Toti, amicii, prietenii, ma rog, oamenii din jurul meu mi-au spus asta.

Unii chiar m-au indemnat spre o cariera in televiziune, sau de ce nu stand up comedy. Prieteni de-ai mei au reusit. Eu nu. Nici n-am incercat.

Am ramas la stadiul de entertainer al petrecerilor, chefurilor sau a intalnirilor ocazionale.

Nu conteaza locul, sau timpul. In magazin, la servici, pe strada, in lift...daca imi „vine la fileu” imediat raspund cu o gluma.

Sunt pe faza, cum se spune.

Chiar si postarile mele de pe fb sunt tot genul asta. Bancuri, video si poze haioase, ca sa destind prietenii care ma au in lista lor. Bineinteles dupa o selectie atenta, ca nu-mi place sa postez orice.

Anyway..

Toata introducerea asta nu am facut-o pentru a ma lauda. Sunt multi ca mine.

Dar fac 40 de ani maine poimaine si ieri mi s-a intamplat ca cineva sa se supere la o gluma de-a mea.

Nu-i vorba de suparare din aia generata de un „misteaux” fin sau mai putin fin. Care trece aproape instantaneu...

Si nu tin mine ca pana acum, cineva sa se fi suparat asa de tare.

Intervenind intr-o discutie in trei, eu si cu doua femei, i-am spus uneia dintre ele urmatoarele cuvine:

„Un angajat nu are decat doua motive pentru a cunoaste adresa sefului:

1.Daca vrea sa-i duca un plocon.

2.Daca vrea sa-l prinda in scara si sa-i dea una in cap. ”

Si a urmat o suparare din aia cu lacrimi, cu nervi, cares-a finalizat cu un atac verbal violent la adresa mea.

...

Am ramas fara replica. Efectiv.

Si am incercat fara succes sa-i explic, sa-i spun, sa o conving ca a fost doar o gluma.

Multe persoane imi spun ca nu-si mai dau seama cand glumesc si cand vorbesc serios.

O fi o problema?? Oare femeile au mai putin simt al umorului decat barbatii?? Am nimerit eu persoana nepotrivita??

Eu nu ma schimb oricum. E un risc pe care mi-l asum.

What can I do?

Si da, mi-am dat seama: oamenii fara simtul umorului n-ar trebui sa existe.

Sau sa existe, dar foarte departe de mine.