În bară.

Mă trezesc destul de devreme dimineaţa. Câteodată mai zăbovesc în pat aşa, de-al naibii. Rar mi se întâmplă să-mi fie cu adevărat somn. Doar atunci când beau până la ore mici cu o seara înainte. Adică des. Nici cafea nu-mi fac. Tot de-al naibii, mai ales la ce preţ a ajuns cafeaua zilele astea. Oricum are acelaşi farmec ca „ţigara de după” fără sex. Despre cafeaua fără ţigară vorbeam. Că sexul are farmec oricum, cu sau fără „ţigara de după”. Numai să ai cu cine. Şi cu ce.

Pornesc televizorul dar nu-l urmăresc. Aş putea renunţa la el. Aş trăi fără probleme fără emisiunile lui. O cutie malefică. Aşa cum credeau primii oameni fără carte care vedeau un televizor. Mai ales dacă mai erau şi religioşi ieşiţi afară din comun. Oare aveau dreptate? La ce emisiuni sunt în zilele noastre… Chiar, dacă l-aş vinde probabil că aş lua jumătate de preţ pe el. Salariul meu pe o lună. Ce căcat. Nu-l vând. L-am cumpărat cu două salarii.

În schimb n-aş putea trăi fără Internet. Sau aş putea? Mă gândesc juma' de minut. Nu. N-aş putea. Că n-aş putea posta pe blog. Şi nu numai. Poate că ar fi mai bine.

Des am impresia că oricum aş face tot o dau în bară. Şi asta la prima oră. Presimt că o voi da în bară. Şi fac tot posibilul să mă abţin. Dar nu reuşesc. Şi nu-i aşa uşor pe cum pare. Pe bune. Ronaldinho e pui de-o zi pe lângă mine cu ale lui patru bare. Beri, cum spun ăia mai pe la ţară.

„Ce-au făcut ai noştri ieri la unşpe? Că eu eram la birt, înmuiat şi n-am putut ajunge.”

„Au luat-o cu 6-0 da' am avut şi noi două beri.”

Da. La asta aş fi bun.

„Ce job ai?”

„O dau în bară într-un mare fel.”

„Pe bune?”

„Da. Pe bune.”

„Eşti fotbalist?”

„Nu. Doar ratangiu de profesie.”

„Ce tare!”

Tare pe naiba. Are şi datul în bară farmecul lui. Dar doar la liga profesionistă. Nu la amatori. Şi-ţi trebuie şi aici experienţă. N-o poţi da în bară aşa. Oricum.

„Sunt grasă?”

„Da.”

Ai dat-o în bară. Şi deja ai spus adio la păsărică pentru…who the fuck knows.

Mie ciudă că nu avem o înjurătură cum e fuck-ul american. Suculentă. În funcţie de tonul rostit. Ce-i cool la fuck este că poţi forma uşor propoziţii pline de sens. Doar prin simpla lui adăugare într-un loc în care aparent n-are ce căuta. Chiar şi în mijlocul cuvântului. Ar fi şi la noi plm. Care se apropie. Şi cu care îţi faci treaba binişor. Oricând. Oriunde. Dar nu-i ca fuck-ul. Ce mai, lucru american. Vedeţi băi, tot americanii îs cei mai tari. Înjuraţi şi voi în chineză dacă vă ţine. Că tot rostiţi pe la colţuri că China e cea mai tare.

Da. I-ai spus adevărul dar n-ai dat-o în bară aşa de tare precum crezi. E doar o impresie şi teatrul ei de căcat care induce starea ta de nelinişte. Dacă e grasă…”ce plm de vină ai tu?” Nu era aşa înainte de nuntă. Mânca o dată la trei zile. Acum mănâncă mâncarea pe trei zile la un prânz.

Sigur, şi tu te-ai mai îngrăşat. Dar n-o freci toată ziua la cap cu întrebări închise. Pentru că ţie îţi place. Şi îi place şi tipei de la RU. Că râde ca proasta la şedinţă la glumele tale. Şi e şi divorţată. Tring. Beculeţul.

Reluăm:

„Sunt grasă?”

„Nu.”

Tot ai dat-o în bară. De data asta big time. Felicitări! La liga mare. Că acum nu mai are încredere în tine. Ever. Eşti un mincinos josnic. Nu acceptă ea aşa ceva în sânul ei. Te-ai lins iar pe bot de păsărică. Nu că o pupai prea des. Dar o pupai. Chiar dacă nu o recunoşti la o bere cu băieţii. Acum încep durerile de cap. Interminabile. Ce reclame, ce pastile sau suplimente alimentare cu coenzime mii. Nu trece frate. Şi apoi întrebările ce o frământă în interior.  
„Ăsta minte tot timpul? Adică şi dimineaţa şi la prânz şi seara? Sau doar când îl întreb cum arăt? A, stai, că l-am întrebat ieri dacă se bucură că vine mama la noi şi stă o săptămână. A zis că da. Nee, n-are cum. Minte tot timpul. Nemernicul. Punct. Dă-l naibii!”

Exact ca în armată. Când te întreba ofiţerul, care din nu ştiu ce motive era un bou.

„Te doare-n cur de mine, ai?”

„Nu mă doare domn maior, cum să mă doară?” deşi ţi se rupea mina de la pix de el.

„Aha, nici măcar în cur nu te doare de mine. Culcat!”

Pauză. Ce plm puteai să-i spui? Cei mai deştepţi cedează primii. Uneori forţaţi. Şi fac culcat. Cică aşa trebuie. Deşi acolo nu conta cât de lung ai părul. Că oricum era scurt. Şi oricum răspundeai la comenzi mai bine ca robotul Honda Asimo.

Fix logică feminină. Cred că au trecut în cv. Au un semn distinctiv. Ceva. E ca dunga roşie din buletin. Pe care n-a văzut-o nimeni. Dar care te însemna. La angajare, la oral, au o singură întrebare:

„Ai ceva de femeie în tine?”

„Da. Nu ştiu ce vreau, când vreau, dacă vreau, de ce vreau, dar vreau.”

„Perfect. Eşti angajat.”

Să revenim la bară. Frate, are doar 12 cm. Mingea are doar 22cm. Vedeţi de ce-i aşa de greu s-o dai în bară? V-am spus că nu-i aşa de uşor. Dacă era invers, hai, treacă meargă. Dar aşa? Cum naiba să o mai nimereşti şi de la distanţă? Mai greu de atât e doar s-o dai în bârnă. Că aia are doar 10 cm. Iar 2 cm chiar contează. Mi-a spus mie o rusoaică ce rupea românește. "Dacă mai aveai 2 centimetri era ok."  Eu am fugit repede la trusa de scule și când m-am întors la ea i-am spus naiv: "N-am decât un centimetru și o ruletă. E bine?"