Umorul m-a salvat.

Umorul m-a salvat în toţi aceşti ani în care trăiesc o continuă stare de nebunie cotidiană strict controlată prin zâmbet.

1. Terapia prin râs chiar funcţionează. 

2. Exerciţii practice: să faci mişto de prieteni şi ei de tine, iar dacă n-ai...autoflagelarea prin mişto. Sunt atât de multe lucruri, atitudini, situaţii sau întâmplări de care putem râde zilnic. Nu ezitaţi. Speculaţi şi apoi zambiţi sau după caz râdeţi cu poftă.

3. Mă privesc în oglindă. Ridurile din jurul ochilor s-au înmulţit. 
4. Te întrebi ce legătură are punctul 3 cu celelalte.

5. Ai constatat că pct.3 nu are nici o legătură cu primele două, vezi că am atras atenţia asupra acestui lucru şi acum zâmbeşti şi tu :)

Smartphonul a ucis Fotografia.

Azi am fost iritat (nu foarte tare, recunosc) de o "fotografie" (mai bine zis poză) facută cu telefonul care a fost postata pe "the reţeaua de socializare".Nu e prima şi nici ultima, dar ea a produs "răzvrătirea" în mine.
Era prost încadrată şi nu era focalizata corect dar avea în cinci minute de la postare fix 10 like-uri. Indiferent cât de frumos era mesajul ce însoţea acea poză, cât de nobile erau sfaturile sau îndemnurile, era o poza de tot rahatul (şi nu ăla turcesc). 
Şi nu faptul că nu corespunde dpdv tehnic  m-a deranjat (nu toţi oamenii sunt fotografi), ci faptul că era blurată rău. 
Abia ghiceai ce a vrut autorul să ne arate.
Gata. Trebuie să iau cumva atitudine:

Nu mai postaţi fotografii făcute cu telefonul!

Oricât de performant ar fi telefonul, oricâţi megapixeli ar avea şi oricât de avansată e tehnologia lui, telefonul mobil nu este pentru fotografii.*
*Marea majoritate a smartphone-urilor nu sunt pentru fotografii. Deocamdată.

E normal să vrei să transformi instantaneele în amintiri, şi e destul de greu să cari cu tine zilnic aparatul foto, dar un pic de autocenzură nu strică.
Şi nu uitaţi: 
-doar pentru că scrie pe cutia lui ca e smartphone nu înseamnă că face fotografii de calitate;
-pe display-ul telefonului orice, aproape orice poză arată ca o fotografie. ;) 

Karate.

Băieţii îşi doresc de mici: "Vreau să ma fac karatist!"
Ei bine, poate nu toţi, dar marea lor majoritate. Unii reuşesc (foarte puţini dintre ei), alţii doar cochetează cu acest sport, iar marea majoritate a bărbaţilor vad karate doar la televizor sau pe Ytube. Aici sunt şi eu.
Acum vine întrebarea:
Nu se poate sa "faci" karate fără să faci demonstraţiile alea? Sunt obligatorii? Pentru ele de fapt te apuci să practici karate?
Le respect tenacitatea şi orele de muncă, dar nu înţeleg de ce "pana mea" ai face vreodată aşa ceva:
Demo1
sau aşa ceva (varianta extinsă):

Ce zeu negru al artelor marţiale îţi poate întuneca minţile în aşa hal?


Ps1:
În general în filme, sunetele dar mai ales schemele folosite în demonstraţii sunt un deliciu.
Ps2:
Exerciţiu: încercaţi să "urmăriţi" un video cu o demonstraţie de karate cu ochii închişi. E magic. ;)
Ps3:
Aşa da:

Poezie.

Nu am venit aici ca să mă laud,

Nu spuneţi că mi s-a urcat la cap.

Nu vreau să credeţi că am început să caut

Pretexte şi motive ca să scap.

Dar spuneţi voi, cât să înduri

Când zilnic eşti cam pipăit de grase

Şi-n Supermarket la cumpărături

Îţi fac cu ochiul fete pe la case?

Nu vreau vreun "target" să dobor.

Nu spun că-s mai cuminte decât Papa.

Dar vreau să spun că-n cinstea lor,

A tuturor femeilor spun: Gata!

Nu voi mai fi inabordabil

Şi nici prea sfânt. Nu se mai poate.

Nu-mi pasă dacă e creştin valabil

Şi nici nu-mi pasă daca-mi daţi dreptate.

Din corn voi răsuna la asfinţit

Ca să v-anunţ că plec la luptă

Cu paloşul ce-am ascuţit,

Cu pieptul scos, cu burta suptă.

Am să încep la răsărit

Să ştie toată lumea cum stă treaba.

Şi de pe drumul ce atent l-aţi pârjolit

S-ascundeţi toate fetele. Şi baba.

În certuri nu am chef să mă implic.

Nici de relaţii nu îmi vine.

De-aceea azi vin şi vă zic:

Luaţi aceasta caznă de pe mine!

PS1:

Acest pamflet autoironic este dedicat fetei de la casa numărul 7 de la supermarketul Self-subţire din Bacău.

(Voi înţelegeţi despre ce supermarket e vorba, dar am modificat numele ca să nu zică cineva ca fac reclamă mascată. Deşi acum îmi vine în minte o idee de reclamă: Fata de la casă îi face din ochi unui bărbat, acesta rămâne blocat cu plasa în mână, în timp ce banda rulantă merge iar produsele cad pe jos, şi apoi apare mâna nevestei care-i trage  una după ceafă şi-l aduce la realitate. „Avem tot ce vă doriţi!” ;) )

PS2:

Deşi sunt adeptul şi totodată iubitorul prozei şi mă exprim mult mai uşor prin ea, câteodată mai ies în decor cu câte o poezie. Azi e câteodată.

PS3:

E abia a patra poezie din istoria recentă, aşa că nu daţi cu pietre.

PS4:

Autoironia salvează Romania!

Balerina.

Nu prea scriu recenzii la evenimente, pentru ca eu cred ca nu poți emite o părere care sa conteze cu adevărat decât dacă ai o legătura strânsă cu evenimentul in sine. Dar probabil ca v-am mai spus chestia asta.

In cazul in care ești din aceeași branșa/breasla poți expune un punct de vedere competent, deși, in funcție de ce îți iese din gura sau din tastatura, poți fi acuzat uneori de invidie.

In cazul in care nu ești, rămâi la stadiul de dat din gura, articol de duminica sau de blog. Cazul de față.

Eu am fost acolo să văd Balerina.

Pe Ștefan îl cunșteam, îi știam valoarea și expresivitatea prin fotografie.

N-am fost niciodată la un spectacol de balet deși am avut ocazia de vreo câteva ori.

N-am fost pentru că n-am înțeles niciodată ce tembel a inventat costumația balerinilor. Ori era beat, ori era misogin. Da, ați citit bine. Misogin. Doar un bărbat care urăște femeile putea concepe si realiza nădragii ăia mulați ce permite sa se vadă umflătura aia. Știți voi care. Să le pedepsească cumva pe femei, si mai ales pe balerine, pentru greșeli trecute si viitoare, silindu-le, mai ales pe cele din urma, sa se uite la așa ceva.

Nu pot să merg la balet pentru ca mă uit doar la hidoșenia aia. Indiferent ce vor spune zecile de cititoare si bineînțeles totodată fane ale mele, nu e nimic frumos sau grațios in....chestia aia.

Da. Privirea îmi fuge acolo ignorând balerina, elementul principal al baletului.

Recunosc, am si o slăbiciune pentru balerine  si mi se trage de la:

Paranteza: (

La un moment dat atunci când eram in armata, am fost dus-întors, cu forța bineînțeles, sa facem curatenie prin buncarele lu' Ceaușescu. Nu știam niciodată pe unde intram si pe unde ieșeam de sub pământ, doar deschidem niște usi grele de metal, treceam din camera in camera, parcurgem kilometri si executam o curatenie exemplara. Militareasca.

Intr-o zi, probabil cea mai minunata dacă nu din viața mea cu siguranță din toată armata, am ieșit de sub pământ la Opera Româna. Si cum am ieșit eu de sub pământ așa murdar si flamand ca un miner, in fata ochilor mi s-au înfățișau cele mai frumoase cinci balerine. Costumație, Frumusețe, Grație, ce mai, si am fost așa de uimit si impresionat încât am crezut ca buncarele lu' Nea Nicu au o ieșire direct in Rai. Uimirea mea este justificata, credeți-ma. Pe vremea mea, armata îți asigura condiții acceptabile si strictul necesar pentru a trăi. Doar ca nu includea femeia in strictul necesar.)

Da. Am retrăit același sentiment de la Operă, doar că împărțit la cinci și la adăpostul distanței și al vârstei de +20 de ani față de atunci. Am stat cât mai departe de scena, preventiv. Nu pentru ea, că ea era in siguranță, pentru mine.

Mi-a plăcut.

Dacă...

...eşti ţigan (rom-rrom) ai DREPTUL:

Să fii analfabet,

Să nu te speli,

Să minţi „din orice poziţie”,

Să fii impertinent,

Să înjuri oriunde şi pe oricine,

Să ultragiezi,

Să ameninţi,

Să nu munceşti niciodată în viaţă,

Să ai cât mai mulţi copii faţă de care să nu ai nici o responsabilitate,

Să cerşeşti,

Să furi,

Să fii oportunist religios,

Să nu plăteşti amenzi şi impozite,

Să nu respecţi nici o lege în vigoare,

Să nu ai nici o obligaţie şi nici un respect faţă de ţara în care locuieşti permanent sau temporar,

…şi toate astea fără să păţeşti ceva (ca să mă exprim delicat), pentru că, dacă Doamne fereşte se „ia” cineva de tine, este imediat acuzat de discriminare, "viziune îngustă" şi neadaptabilitate la vremurile pe care le trăim.

Mă întreb acum: Cine este cu adevărat discriminat?

Punct.

LE:

Să blochezi circulaţia rutieră paralizând un întreg oraş, doar pentru că ai înmormântare sau nuntă.

Întrebări matinale.

Citind articolul acesta m-am trezit punându-mi nişte întrebări matinale la fel de tari ca şi erecţia de dimineaţă la vârsta de 20 de ani. Da, punându-mi, şi nu adresându-mi aşa cum ne exprimăm în viaţa reală pentru a nu se interpreta.

Când foloseşti cuvântul libidinos, automat te gândeşti, îţi vine în minte un bărbat.

Cum arată el în momentul în care îţi vine în minte e treaba fiecăreia.

Aşa că am apelat la dicţionar:

LIBIDINÓS, -OÁSĂ, libidinoși, -oase, adj. Care se lasă fără ruşine stăpânit de pofta plăcerilor senzuale, înclinat spre lascivitate. – Din fr. libidineux, lat. libidinosus. 

De ce am apelat la dicţionar?

Pentru că eu nu am auzit niciodată pe cineva să asocieze cuvântul acesta cu genul feminin, deşi el are şi variantă pentru doamne şi domnişoare. Poate n-am avut eu ocazia să aud.

Deşi e asociat cu „plăceri senzuale” şi „lascivitate”, cuvinte de altfel foarte plăcute şi îndrăgite, adjectivul „Libidinos” este mult mai dizgraţios când îl auzi decât atunci când îi citeşti definiţia.

Acum: 

Femeilor care întâmplător corespund articolului postat la început cum li se spune?

Sau ele nu sunt? 

Sau există alt termen pentru ele?

Lucruri simple.

Sunt aşa de multe lucruri simple foarte inteligent realizate şi care transmit “o tonă” de sentimente aşa cum nici toate cuvintele din lume nu ar putea-o face.

Ăsta e unul dintre ele:

First Kiss

Si pentru cei care nu se prea descurcă cu “net-ul”, postez aici unul dintre comentariile la acest video:

„first it was so awkward but it turned out to be the cutest video ever”

My heart is melting. Really.

Imaginaţia.

Imaginaţia este cea mai importantă capacitate pe care o poate avea fiinţa umană. Părerea mea. Poate vă gândiţi la cu totul altele, şi aveţi dreptul să o faceţi, dar eu cred că fără imaginaţie, printre altele,  nu am fi progresat defel.

(Sau cum a spus cineva fără imaginaţie: „Fără imaginaţie viaţa e pustiu.”)

*Hai, sa spunem una dintre cele mai importante, pentru cei a căror meserie de bază este contrazisul, deşi nu e musai să fiţi de acord cu mine.

Conform Dexonline  imaginaţia este capacitatea omului de a crea noi reprezentări …etc… citiţi voi acolo definiţia.

La ce ne foloseşte imaginaţia (dacă o avem)?

Primul lucru care mi-a venit în minte, şi despre care scriu aceste rânduri, este următorul:

Cum am putea citi noi o carte daca nu am avea imaginaţie?

Desigur, întrebarea firească şi cumva soră cu precedenta este: 

Cum s-ar putea scrie cărţile fără imaginaţie? Logic nu?

Dar mă voi concentra, nu foarte tare, pe citit.

Imaginaţi-vă cum aţi putea citi o carte, oricât ar fi ea de simplă, fără ajutorul imaginaţiei.

….

Aşa e. Nu puteţi.

Şi mă gândesc la vremurile de demult, atunci când nu existau aşa de multe surse de informare cum sunt azi. Atunci trebuia să-ti funcţioneze imaginaţia bine de tot. Nu că acum n-ar trebui să funcţioneze, dar acum avem internetul, care poate contribui substanţial la completarea imaginii pe care ne-o facem despre ce este scris intr-o carte.

Având in vedere că în ultima vreme citesc aproape în totalitate cărţi în format e-book sau pdf, mi-am format obiceiul de a căuta pe internet orice îmi provoacă cel mai mic semn de întrebare. Despre persoane, fapte, atitudini, evenimente, definiţii…ş.a.m.d.

Nu de alta, dar e bine din când în când să mai adăugăm cunoştinţe noi in cutia „ucrainiană” cum spunea altcineva cu foarte multă imaginaţie.

PS:

1.În opinia mea, singura carte care poate fi citită fără imaginaţie este cartea de telefoane.

2.Incredibil sau nu, sunt destui oameni fără imaginaţie, şi asta se vede pe faţa lor. ;)

Despre folk...si nu numai.

Nu stiu de ce noi romanii am intitulat astfel acest gen de muzica, sau de ce am importat acest cuvant intr-o perioada reticenta la importuri lingvistice de orice fel si nu am ales altceva.
Si ca sa folosesc o replica tot importata: I don't give a F(word).
Am redescoperit folk-ul si poezia intr-o atmosfera calda, prietenoasa, printre oameni sensibili.
Am avut ocazia sa ascult o voce si un poet intruchipate in doua personalitati distincte care se intrepatrund firesc.
La nivel artistic.

Muzica, vocea, versul si recitarea mi-au adus aminte de persoane si stari pe care vroiam sa le uit.
Mi-au trezit trairi pe care le-am ignorat si sentimente  pe care nu vroiam sa le uit dar am fost nevoit.
M-au facut sa ma (re)intreb: Ce-ar fi fost daca...?

Atac la coarda sensibila. Ce mai...
Mi-a placut mult!
Atat.