joi, 29 mai 2014

Shut the F. up.

Azi era s-o iau în meclă. Rău de tot. 
Eram și eu la o cafea, ca omul singur ce mă aflu, în Daw Cafe din Onești.(N-am găsit linkul, că le făceam și reclamă cu ocazia asta). 
Când…
O ea, super tânără și super frumoasă a venit cu un el, super tânăr și super frumos. Eu aveam căștile pe urechi și atunci când ei s-au așezat la masa de lângă mine, am oprit muzica pentru a-i asculta. Preventiv. (Nu săriți, oricum eram singur și mă plictiseam, doar v-am spus). Da, știu, sunt deja moșul care se uită pe vizor. Totul era așa de ingenuu, pur, frumos. Discuțiile lor veneau de la sine, se sorbeau din priviri, wow ce pereche potrivită, (chiar dacă erau obraznic de sinceri) mi-am șoptit eu după o cană de vin. La un litru. Singur. Uite bă țărane că se poate, mi-am urlat mie însumi în ureche, încercând să fiu conștient cumva că există dragoste pură, neinfluențată de factori externi. Bani, poziție socială. Etc. 
Apoi a venit un alt el, mult mai frumos îmbrăcat, mirosind a parfum marca "Extrascump", și a sarutat-o pe ea. Ea reticentă la început, pentru că era și primul el de față, i-a luat limba in gură timidă, puțin ezitantă, dar mai apoi lovită de devotamentul demn de o fată care a încasat Jackpot-ul. Primul el s-a dus la baie/wc, în timp ce ea și-a revenit și s-a implicat adânc. Primul el a dispărut iar ultimul el și ea au rămas îmbrățișați "fericiți" pe canapea. Mi-am terminat cana de vin ca orice consumator consecvent de fidel și, la plecare, le-am strecurat: Nu te iubește bă, îl place pe el.

Noroc că a intervenit barmanița și i-a șoptit la ureche (nu știu de ce), suficient de tare încât să audă toți consumatorii: 
- Lasă-l bă, că ăsta abia a ieșit din pușcărie după o condamnare de 20 de ani pentru crimă. 
Nu știu de unde a scos-o, poate din simpatie pentru mine că  îs client vechi și las și ciubuc. M-a salvat, deși eu făcusem tot posibilul să mă abțin și să nu intervin. 
Apoi am plecat.

Ps1: Și m-am jurat că nu mă mai bag unde nu-mi fierbe oala, de când am luat o bătaie soră cu sora morții, pentru că i-am spus unui bou, cât de frumos am putut, să închidă ușa la compartimentul de tren. Toată discoteca din Slănic Moldova - contra mea. 1-0. Și cu ocazia asta mi-au furat si "lanțugul de haur" (că așa era la modă atunci). Dar n-am găsit altă rimă. ;)

Ps2. În drum spre ieșire, am crezut că m-am teleportat cumva într-o grădiniță. Era nevoie de oricare 3(poate 3,5 sau 4) de la mesele vecine pentru a face vârsta mea. Dar sunt sigur că m-ar fi bătut cu devotamentul specific vârstei.

miercuri, 28 mai 2014

Un minut.

Sau ce să faci când nu ştii ce să faci.

Azi timpul a stat în loc. Ceasul a arătat pentru mult timp 8.30. Chiar m-am gândit că am rămas fără baterie la ceas. Nu era de la baterie. Nu ştiu cum a fost posibil. Oamenii se mişcau alert în jurul meu, chiar şi eu mă simţeam destul de ocupat. Am privit de trei ori ora într-un interval de timp interior ce părea destul de lung. Nu. Un minut este totuşi un minut, deşi pare o veşnicie.
Apoi s-a făcut şi 31 şi apoi şi 32. Normal. Banal. Dar „şi treizeciul” acela a fost fain. Nu ştiu de ce. Poate pentru că mi-am dat seama că poţi face multe într-un minut. Poate doar pentru că am visat cu ochii deschişi şi oamenii care mişunau în jurul meu nu existau iar eu pur şi simplu stăteam degeaba.
Un minut este important, chiar dacă nu pare.
Într-un minut poţi să salvezi o viaţă sau să porneşti un război, poţi să faci la stânga în loc să o iei la dreapta, poţi să îndrepţi greşeala sau să greşeşti din nou, poţi să întorci obrazul sau să pleci, poţi să râzi în loc să plângi, poţi să iubeşti, poţi să urăşti, poţi striga în gura mare, poţi fi diferit, poţi să reuşeşti în loc să eşuezi, poţi să  te implici sau să nu-ţi pese, sau pur şi simplu poţi visa cu ochii deschişi.

Ce să faci când nu ştii ce să faci?

Aşteaptă un minut. 

Despre infidelitate şi fidelitate cu mama ei de dragoste cu tot.


Moto: “Avantajul unei relaţii la distanţă este că toţi patru sunt fericiţi.”


Am citit cartea „Dragostea durează 3 ani” de F.B. La un moment dat el ne spunea cam aşa ceva: În primul an cumpărăm mobila, în al doilea an o rearanjăm prin casă, iar în al treilea ne certăm pentru a afla cine va păstra mobila după divorţ. 

Să spunem că nu-i aşa cum tratează autorul problema în carte, deşi fiecare celulă boghiciană mă contrazice aprig pe mine „Realistul”, dându-i dreptate autorului. Nu ştiu dacă dragostea durează trei ani, dar ştiu sigur că dragostea la distanţă durează maxim trei ani. 

În primul an nu eşti interesat de o altă relaţie sau aventură. Nu trimiţi semnale, nu recepţionezi estrogenul emis de ele, nu cauţi. În al doilea an stai în cumpănă, cochetezi cumva cu ideea, flirtezi poate, dar doar până la un punct, pentru ca în final să refuzi. În al treilea an se întâmpla opusul primilor doi ani. Cauţi şi nu refuzi. Dacă pică, pică. Oricum dragostea nu durează mai mult de trei ani. Nu?


Îmi aduc aminte de o întrebare de-a lui Bukowski din cartea ”Femei”: “Cum poate un bărbat sa testeze fidelitatea unei femei?” 

Pentru o femeie e relativ uşor să testeze fidelitatea unui bărbat. Şi aici, în contextul de faţă, fidelitate reprezintă doar competenţa în actul sexual. Pentru a-i testa "fidelitatea", îl pune la "treabă" ori de câte ori i se pare ei că a înşelat-o. 


Performanţa maximă (în limitele deja bine cunoscute şi testate) înseamnă fidelitate. (Sau...felicitări lui! E bărbat adevărat.) 
Contraperformanţa reprezintă un semn de întrebare. 
Iar eşecul repetat = INFIDELITATE. Simplu. 
Asta este o metodă foarte bună, funcţională în proporţie de 90%, doar dacă ea nu suferă de „dureri de cap cronice”. 

Am auzit de situaţii în care ea îi cântarea prin palpare co****e lui, ca sa vadă dacă sunt sau nu pline. Nu ştiu dacă e adevărat. Fac şi miturile parte din viaţa noastră. Doamnelor (şi nu numai) puteţi încerca. (Mi-am asumat-o p-asta. Infidelii mă vor înjura iar fidelii îmi vor mulţumi zilnic. )

Acum, eu nu ştiu de ce înşeală oamenii şi nici nu-mi pasă. Dacă vreţi părerea unui bărbat, puteţi să citiţi “Jurnalul unui Infidel”. Poate aflaţi ceva explicaţii, motive, scuze. Habar n-am. 

Întrebarea rămâne: “Cum poate un bărbat să testeze fidelitatea unei femei?” 

PS: 
1.Articol scris în campania BlogAwards.
2.Am sentimentul că “Jurnalul unui Infidel” este o carte recomandată/adresată/destinată doar femeilor. 
Posibil să mă înşel. 




marți, 27 mai 2014

Another brick in the wall.

Sau despre sfaturi şi remedii.

Preambul: “idealul” meu în viaţă este (Nu, nu femeia cu mustaţă aşa cum cred că v-aţi gândit. Mustaţa n-o înţeleg/accept (în afară de Clark Gable) nici măcar la babe, darămite la fetele şi femeile tinere) să las ceva în urma mea. (Nu, din nou aţi greşit, nu urme de că**t după ce calci în el). Ceva folositor omenirii, demn de menţionat. (Nu, din nou aţi greşit. Nu vreau să apar în cartea de istorie alături de Andreea Esca.)

Revenim:
E plin internetul de ele. Sfaturile şi remediile. Wall-ulurile de pe FB, Twitter-ele, Instagram-ul, folderele din e-mail: Inbox-ul, Sent-ul, Utile, De reţinut, De la bunica mea,  De la mama ei….indiferent de ce nume poartă. (Folderul în care le salvează lumea - Just in case.)
Dar nu ştie nimeni dacă acestea chiar funcţionează. Sfaturile şi remediile.
Dacă întrebi pe cineva: “Ce să fac în caz de…?” sau “Cum se face….?” se uită la tine tâmp ca şi cum ai fi retardat.
-        Ce plm mă întrebi pe mine? Ce-s eu, mama Fluture?”
-        Păi nu tu mă fţui la cap zilnic sau săptămânal cu sfaturi şi leacuri din categoria de neuitat? Deşi ţi-am specificat clar că nu mă interesează!”
Eu oricum am un mare simţ civic de răspundere cetăţenească înflăcărat de patriotismul zonal in/confluenţat de cele trei râuri ce ne înconjoară oraşul şi dau "Delete" fără să le citesc. Singurul sfat (ultimul care circulă acum pe net) care a ajuns la urechile mele cercelate şi care mi se pare cretin de credibil, e ăsta cu căpuşa şi fosforul. Dar n-a fost testat încă, sau n-am găsit eu.
Aşa că, având în vedere preambulul, am să plec la vânătoare de căpuşe. Pur şi simplu, acum că s-a încălzit, îmi iau pătura şi slipii mei Speedo cu talie înaltă, ultimul model de culoare “Carnation” (cumpăraţi din Ungaria în 1991) şi dorm vreo 2-3 zile în iarbă până mi-o intra una în c*r oriunde. Şi apoi iau un cameraman celebru şi îl pun să filmeze toată operaţiunea de extragere a căpuşei prin metoda asta ultra secretă, ce abia acum a fost scoasă la iveală de pe buzele unei babe decrepite şi analfabetă ce domiciliază cu viză de flotant într-un sat neelectrificat încă în anul de graţie 2014. (Cu forţa, de către doi SPP-işti vigilenţi ce însoţeau în campanile electorala un candidat milos şi cu adevărat interesat de binele ţării, care s-a rătăcit pe drumurile asfaltate ale patriei. Profund jignit că bătrâna aproape oarbă nu l-a recunoscut, i-a rugat frumos (“Pe ea bă!”) să îi recomande cu cine e bine să voteze. Nu se ştie cum au aflat de căpuşă şi fosfor, că baba, deşi numai oase, avea pielea cauciucată, şi băieţii, transpiraţi de atâta efort, au uitat de ce au început să o bată şi care era recomandarea iniţială a candidatului care stătea în maşină cu AC-ul pornit privind în gol cu o privire inteligentă.)

Voi avea success garantat ce va dăinui ani lumină după ce eu nu voi mai exista, pentru că dacă mucoasa aia mică nu iese cu fosforul, deşi eu am să fac ceva piruete în jurul ei cu băţul de chibrit mai ceva ca o balerină, am varianta “B”: Cuţitul. După ce în prealabil încerc metoda celebră a lui Stratan: vitaminele E şi B, adică "Ie şî be." Pentru  a-mi îmbăţoşa (ca să nu rostesc scriu vulgarul şi mult prea des folositul "scula") curajul. Când filmăciosul va spune “Acşăn”, eu fac o gaura în jurul ei, o scot şi apoi postez direct pe wall-ul lui Gear Brylls:
“Uite bă ţărane supravieţuire. Aşa se procedează, nu să bei toata ziua pişat la televizor.”

vineri, 23 mai 2014

Fără barbă

Azi o să vorbesc despre aspectul fizic şi defectele lui.

Vrem nu vrem trebuie să trăim cu el (aspectul) toată viaţa, asta dacă nu suntem atât de obsedaţi de micimea unor părţi ale corpului încât apelam la estetician. Chirurg. Bineînţeles că ne putem modela şi altfel corpul, şi cu ajutorul unui regim alimentar sănătos (vai cât de mult mi-am dorit să spun aceste trei cuvinte) şi cu mai mult sau mai puţin sport putem arăta într-un oarece fel, chiar dacă „din fabrică” suntem defecţi.
Din ciclul: Uite-aşa cum mă vedeţi, nu mă dau pe trei băieţi, mă încadrez în categoria like-abil. Fără falsă modestie. Pe scara Freezing – Cold – Warm – Hot – Ouch Hot, aş fi undeva pe la călduţ. Adică warm. Clătit bine, aranjat niţel, îmbrăcat mai curăţel aşa şi bineînţeles dat cu şprei din abundenţă, m-aş vedea însoţind-o pe covorul roşu pe  Katty Perry. Apropos, are nişte…ochi. Mamă, mamă.
Gata cu lauda.
Unele defecte ne întristează sau ne amuză (mai ales pe ele) iar altele pur şi simplu ne scot din minţi.
Eu „mor” din pricina faptului că nu îmi pot lăsa barbă. Nu-mi iese oricum aş încerca. Femeilor le place să-şi treacă mâna prin barba bărbatului (aşa am văzut eu în reclame) dar mie nu-mi stă bine. Deci se cheamă că e defect. Da?
Fire dezordonate, aspre ca glaşpapirul, de culori incerte şi neuniforme. Zici că-s boschetar nu alta. Îmi stă aşa de naşpa încât nu suport nici măcar eu să mă privesc. Nu mai spun de atins. Bine, mă mai ating eu, daasta-i subiect pentru alt topic.

Primul lucru pe care îl voi face atunci când ies la pensie: Nu mă bărbieresc şase luni. Aşa de-al naibii. Jur. Că poate atunci nu va mai fi aşa de tare. Barba desigur. Că dacă-i tot tare…un singur om mă va înjura. Acela care mă va bărbieri „la rece” când va fi cazul. ;)

luni, 19 mai 2014

Cum sa ascunzi cablurile...

Ca o gospodină din aia furioasă, care are în mână şosetele şi adidaşii murdari de noroi ai soţului adunaţi fix din mijlocul sufrageriei şi care face în acelaşi timp inventarul la sfinţi fără să mai ţină cont că unii sunt din alt calendar, m-am apucat azi să caut pe net patru cuvinte: cum sa ascunzi cablurile.
Cu acelaşi devotament pe care ea îl acordă inventarului. Ca să fim înţeleşi.
În cele aproximativ douăzeci de pagini vizitate, primele pe care ni le bagă pe gât Gogu, nu am găsit nimic altceva decât articole prost făcute, din maxim 100-200 cuvinte în care nu ţi se răspunde concret la întrebare, câteva poze neconvingătoare, câteva preţuri în dolari la diverse şi câteva soluţii puerile.
Sunt la fel de neinteresante  şi nefolositoare  ca articolele din revistele pentru femei care te învaţă într-un număr relativ controlat de paşi cum să… de toate. Alea grase te învaţă cum să slăbeşti, alea nefericite te învaţă cum să fii fericit şi alea care au un job amărât şi eventual part-time te învaţă cum să ai succes în viaţă.
Acum, nu mă mai pun eu la un click, că am destule, dar am realizat că dacă vrei să ai o pagină cu trafic mare trebuie doar să postezi întrebări ce frământă omenirea şi mai puţin răspunsurile lor.
Tot ce începe cu:
Cum să fac…
Ce să fac…
Cum poţi să…
Ce este…
De ce…
Etc…
PS1: Unii mai deştepţi m-au luminat, deşi eu vroiam să rămân în întuneric şi oricum nu căutam explicaţia motivului pentru care sunt cabluri alandala prin casă.
"Unul dintre motive este lipsa prizelor suficiente şi poziţionate corect." Pe bune bune?
PS2: Şi răspunsul trăsnet, cel mai cel, mai ceva ca pălitura de fulger: cumpără-ţi dispozitive ce se conectează wireless. Să mor io, că nu-mi dădea prin cap aşa trăsnaie. 
PS3: Dacă veţi ajunge pe pagina mea căutând sfaturi prin care să salvaţi lumea de sărăcie, vă rog să mă iertaţi. Am învăţat şi eu de la alţii.

vineri, 16 mai 2014

Vă (tort)urez...

OM, oameni, s. m. 1. Fiinţă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziţia verticală a corpului şi structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere ş apte de a efectua mişcări fine şi creierul deosebit de dezvoltat. (sursa: )

Buuun.
Aşa evoluaţi şi superiori cum suntem, avem şi momente de slăbiciune, rătăcire şi lipsă totală de inteligenţă. Nenumărate şi dese.
Dar cel mai des „ieşim în decor” cu ocazia sărbătorilor. Zile de naştere, de nume, de Paşte, de Crăciun, de Ziua Recoltei, Ziua de baie şi Ziua de plată la întreţinere.
Atunci, ceva în noi se rupe şi nu mai raţionăm. Deloc.
Ne transformăm subit în mari poeţi sau prozatori şi ne lansăm în cele mai penibile urări. Şi asta an de an. Nu ne învăţăm minte.
De-a lungul timpului am avut ocazia să citesc urări de-a dreptul…peste stângul. Oameni care n-au citit în viaţa lor nici măcar "Punguţa cu doi bani" (licenţa nu-mi aparţine, mulţumesc Maria B.) scriu mai ceva ca Walt Whitman sau Marin Preda. Şi nu numai.

Cum vine o zi de naştere pac!, ceva ne loveşte în cap şi imediat avem tendinţa să amplificăm. Apelăm la un fel de „superlativ absolut de superioritate”. Ca să mă exprim aşa, mai plastic. Ne trece instantaneu, fără pastile sau ceaiuri, doar prin apăsarea butonului Send (pentru telefoanele mobile) şi Enter/Return pentru calculatoare.

„TOT BINELE DIN LUME”...n-ar fi suficient tot binele din sufrageria ta, de pe scara ta, din curtea scolii..
„TOT CEEA CE ÎŢI DOREŞTI SĂ ŢI SE ÎMPLINEASCĂ”, …chiar aşa? chiar tot?...ce-ar zice soţia/soţul? :)))
„FERICIRE MAXIMĂ”... există oare şi fericire minimă?

Adică ne manelizăm brusc. Dăm fără număr. Că doar nu ne doare gura.

Şi cea mai mare tâmpenie posibilă pe care am auzit-o în viaţa mea, şi de cele mai multe ori:
„bla, bla, bla.…şi sănătate, că-i cea mai importantă”. Mă leşi?

Vorba aia:
1. Copy-Paste-ul s-a născut la sat.
2. Decât sărac şi bolnav mai bine bogat şi sănătos.



joi, 15 mai 2014

Oameni ghizdavi, hireşi, muşaţi.

Îmi vine să borăsc.
Dacă mai văd sau aud curând expresia idioată "oameni frumoşi" atunci când vine vorba de oameni urâţi.

Măi fraţilor frumosul e frumos. Şi se referă în principal la aspectul fizic. 
Să fie clar. 
Să nu-mi spuneţi mie că atunci când auziţi expresia "Băi, aia e frumoasă rău. Sau ăla e frumos de pică." vă gândiţi instantaneu la sufletul lui/ei, la faptul că dă mâncare la câinii de pe stradă din ajutorul lui de şomaj şi ajută babele să treacă la zebră deşi ele n-au treabă pe partea cealaltă de stradă.
Nu. Vă gândiţi la un tip sau o tipă "Hot" ca să n-o mai lăţim degeaba.

Când e vorba de: 
1.oameni care fac ceva important pentru ţară, pentru voi sau pentru moşul cu cântarul ce stă toată ziua pe o bancă în parc şi la care nu se cântareşte nici dracu'; 
2.colegi de muncă, de proiect, de autobuz cu care colaboraţi eficient şi plăcut şi cu care aveţi rezultate măreţe demne de un plan cincinal; 
3.profesori, superiori, personalităţi, politicieni sau pur şi simplu oameni pe care-i linguşiţi pe faţă dar nu vreţi să fie vizibil că le băgaţi limba-n cur;
4.extratereştri despre care nu ştiţi nimic dar vă doriţi să vă răpească noaptea şi dimineaţa să vă aducă la loc (eu sper să fie doar cu dus.);
5.......................(completaţi pe linia punctată)

...dar care sunt urâţi, indiferent cât de buni la suflet sunt, cât de talentaţi şi săritori sunt, sau că-şi donează nuş' ce pen' nuş' ce, vă rog să folosiţi alte cuvinte cu care e plin Dex-ul românesc. 
Pentru lăudat avem cuvinte berechet.

Nu folosiţi "frumos" pentru a caracteriza starea sau comportamentul individului. 
Lăsaţi-l pentru fizic şi fizionomie.

FRUMÓS adj. 1. v. estetic2. arătos, chipeș, (pop.) chipos, fălos, mândru, ochios, (înv. și reg.) vederos, (reg.) marghiol, tâmbuș, (Transilv.) hireș, (prin vestul Transilv.) mușat, (Transilv.) nialcoș, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) mișto. (Un flăcău ~.) 3. arătos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mândru. 

Browser History X


Sau de ce şterg bărbaţii istoricul navigării web. Sau cum să ai o relaţie fericită.

PS1: Înainte de a purcede mai departe, feministele, pudicele şi cei cu apucări religioase şi/sau uşor de ofensat, părinţii şi rudele apropiate mai în etate sunt rugate să apese concomitent tastele ALT+F4 pentru Windows şi Command+Q  pentru Mac, pentru a putea citi varianta cenzurată a articolului.Vă mulţumesc!


Aţi trişat!. V-am prins! :P
Lemă 1: Singurul lucru pe care cu devotament  îl curăţă bărbaţii într-o casă: istoricul navigării web.
Lemă 2: Bărbaţii curăţă navigării web pentru că p.o.r.n (Varianta mai finuţă: pentru că se uită la altele.)
Lemă 3: Bărbaţii se uită la altele pentru că Y (de cromozom e vorba).
Lemă 4: La cofetărie până îţi alegi prăjitura preferată te uiţi şi la altele, iar în timp ce eşti cu linguriţa în gură şi murdar de ciocolată la bot, tot mai tragi cu ochiul în vitrină la câte-o savarină mai zemoasă.

Bun. Eşti bărbat, eşti căsătorit, eşti iubit şi o iubeşti. N-aveţi copii.
Bun. Ai tot ce-ţi trebuie, dragoste afecţiune, ea are încă greutatea optimă raportată la gradul tău de suportabilitate/ commitment. Tu cauţi fete goale pe net atunci când ea e la muncă, la vecina la cafea, la cumpărături sau atunci când face duş. Eşti un porc nesimţit şi obsedat sexual. Asta doar dacă te prinde. Dacă nu, ieşind din baie şi văzându-ţi mătărânga „Vai, ce mă iubeşte! Ce dulce.”

Bun. Eşti bărbat, eşti căsătorit, eşti iubit şi o iubeşti. Aveţi copii.
Bun. Ai tot ce-ţi trebuie, dragoste afecţiune, aveţi şi unul sau mai mulţi copii, Felicitări! Ea nu mai are de mult greutatea optimă raportată la gradul tău de suportabilitate/ commitment.
Ţi-ai luat adio deja de la poziţiile complicate, ai uitat cum îi şade în genunchi (ea oricum nu-şi mai aminteşte aşa ceva. Iar eşti un pervers. „Cum să-mi pun eu gura cu care-mi pup copiii acolo?”), iar printre antinevralgice şi fasconale abia prinzi câte-o repriză scurtă (e vina ta că ejaculezi prematur, iar acum doar primul număr mai contează. Sigur, ai dreptul la mai multe numere. Dar doar de ziua de naştere şi de ziua numelui. Câte unul. Dacă eşti norocos.) şi aia în poziţia misionarului şi cu 80% din haine pe tine. La ea aproape 90%.

Bun. Eşti bărbat, eşti căsătorit, nu eşti iubit şi n-o iubeşti. Nu mai contează dacă aveţi sau nu copii.
Tu cauţi porn. Te doare-n pana de vultur dacă te prinde, pe ea oricum n-o mai interesează ce dracu faci tu până dimineaţa la calculator, atâta timp cât nu vrei s-o împungi cu chestia aia a ta scârboasă.

Indiferent de reacţiile voastre, cele de mai sus sunt fapte. Se întâmplă zilnic chiar dacă vrem sau nu să recunoaştem. Ele mai inteligente ignoră sau fac bâză de tine. Ele mai incul…proaste, întâi se oripilează (deşi nucunosc însemnătatea cuvântului) şi apoi fac scandal, trântesc tot prin casă şi apoi ameninţă că pleacă la mama. Mama ei. E cu intonaţie.

Un simplu Clear Browsing Data/Delete Browsing History n-a omorât pe nimeni. Ba chiar a salvat câteva vieţi. De bărbaţi evident.
Sunt şi script-uri şi alte progrămele care fac asta în locul tău, dacă tu eşti prea leneş, şi pot fi foarte folositoare pentru că uneori e la fel de greu ca la o despărţire. Nu renunţi uşor la femeile din viaţa ta. Mai ales dacă nu eşti doar un porc insensibil şi ţii la ele.

PS2: Orice asemănare cu personaje din viaţa reală este pur voită şi evidentă.

marți, 13 mai 2014

În bară.

Mă trezesc destul de devreme dimineaţa. Câteodată mai zăbovesc în pat aşa, de-al naibii. Rar mi se întâmplă să-mi fie cu adevărat somn. Doar atunci când beau până la ore mici cu o seara înainte. Adică des. Nici cafea nu-mi fac. Tot de-al naibii, mai ales la ce preţ a ajuns cafeaua zilele astea. Oricum are acelaşi farmec ca „ţigara de după” fără sex. Despre cafeaua fără ţigară vorbeam. Că sexul are farmec oricum, cu sau fără „ţigara de după”. Numai să ai cu cine. Şi cu ce.
Pornesc televizorul dar nu-l urmăresc. Aş putea renunţa la el. Aş trăi fără probleme fără emisiunile lui. O cutie malefică. Aşa cum credeau primii oameni fără carte care vedeau un televizor. Mai ales dacă mai erau şi religioşi ieşiţi afară din comun. Oare aveau dreptate? La ce emisiuni sunt în zilele noastre… Chiar, dacă l-aş vinde probabil că aş lua jumătate de preţ pe el. Salariul meu pe o lună. Ce căcat. Nu-l vând. L-am cumpărat cu două salarii.
În schimb n-aş putea trăi fără Internet. Sau aş putea? Mă gândesc juma' de minut. Nu. N-aş putea. Că n-aş putea posta pe blog. Şi nu numai. Poate că ar fi mai bine.
Des am impresia că oricum aş face tot o dau în bară. Şi asta la prima oră. Presimt că o voi da în bară. Şi fac tot posibilul să mă abţin. Dar nu reuşesc. Şi nu-i aşa uşor pe cum pare. Pe bune. Ronaldinho e pui de-o zi pe lângă mine cu ale lui patru bare. Beri, cum spun ăia mai pe la ţară.
„Ce-au făcut ai noştri ieri la unşpe? Că eu eram la birt, înmuiat şi n-am putut ajunge.”
„Au luat-o cu 6-0 da' am avut şi noi două beri.”
Da. La asta aş fi bun.
„Ce job ai?”
„O dau în bară într-un mare fel.”
„Pe bune?”
„Da. Pe bune.”
„Eşti fotbalist?”
„Nu. Doar ratangiu de profesie.”
„Ce tare!”
Tare pe naiba. Are şi datul în bară farmecul lui. Dar doar la liga profesionistă. Nu la amatori. Şi-ţi trebuie şi aici experienţă. N-o poţi da în bară aşa. Oricum.
„Sunt grasă?”
„Da.”
Ai dat-o în bară. Şi deja ai spus adio la păsărică pentru…who the fuck knows.
Mie ciudă că nu avem o înjurătură cum e fuck-ul american. Suculentă. În funcţie de tonul rostit. Ce-i cool la fuck este că poţi forma uşor propoziţii pline de sens. Doar prin simpla lui adăugare într-un loc în care aparent n-are ce căuta. Chiar şi în mijlocul cuvântului. Ar fi şi la noi plm. Care se apropie. Şi cu care îţi faci treaba binişor. Oricând. Oriunde. Dar nu-i ca fuck-ul. Ce mai, lucru american. Vedeţi băi, tot americanii îs cei mai tari. Înjuraţi şi voi în chineză dacă vă ţine. Că tot rostiţi pe la colţuri că China e cea mai tare.
Da. I-ai spus adevărul dar n-ai dat-o în bară aşa de tare precum crezi. E doar o impresie şi teatrul ei de căcat care induce starea ta de nelinişte. Dacă e grasă…”ce plm de vină ai tu?” Nu era aşa înainte de nuntă. Mânca o dată la trei zile. Acum mănâncă mâncarea pe trei zile la un prânz.
Sigur, şi tu te-ai mai îngrăşat. Dar n-o freci toată ziua la cap cu întrebări închise. Pentru că ţie îţi place. Şi îi place şi tipei de la RU. Că râde ca proasta la şedinţă la glumele tale. Şi e şi divorţată. Tring. Beculeţul.
Reluăm:
„Sunt grasă?”
„Nu.”
Tot ai dat-o în bară. De data asta big time. Felicitări! La liga mare. Că acum nu mai are încredere în tine. Ever. Eşti un mincinos josnic. Nu acceptă ea aşa ceva în sânul ei. Te-ai lins iar pe bot de păsărică. Nu că o pupai prea des. Dar o pupai. Chiar dacă nu o recunoşti la o bere cu băieţii. Acum încep durerile de cap. Interminabile. Ce reclame, ce pastile sau suplimente alimentare cu coenzime mii. Nu trece frate. Şi apoi întrebările ce o frământă în interior.  
„Ăsta minte tot timpul? Adică şi dimineaţa şi la prânz şi seara? Sau doar când îl întreb cum arăt? A, stai, că l-am întrebat ieri dacă se bucură că vine mama la noi şi stă o săptămână. A zis că da. Nee, n-are cum. Minte tot timpul. Nemernicul. Punct. Dă-l naibii!”
Exact ca în armată. Când te întreba ofiţerul, care din nu ştiu ce motive era un bou.
„Te doare-n cur de mine, ai?”
„Nu mă doare domn maior, cum să mă doară?” deşi ţi se rupea mina de la pix de el.
„Aha, nici măcar în cur nu te doare de mine. Culcat!”
Pauză. Ce plm puteai să-i spui? Cei mai deştepţi cedează primii. Uneori forţaţi. Şi fac culcat. Cică aşa trebuie. Deşi acolo nu conta cât de lung ai părul. Că oricum era scurt. Şi oricum răspundeai la comenzi mai bine ca robotul Honda Asimo.
Fix logică feminină. Cred că au trecut în cv. Au un semn distinctiv. Ceva. E ca dunga roşie din buletin. Pe care n-a văzut-o nimeni. Dar care te însemna. La angajare, la oral, au o singură întrebare:
„Ai ceva de femeie în tine?”
„Da. Nu ştiu ce vreau, când vreau, dacă vreau, de ce vreau, dar vreau.”
„Perfect. Eşti angajat.”

Să revenim la bară. Frate, are doar 12 cm. Mingea are doar 22cm. Vedeţi de ce-i aşa de greu s-o dai în bară? V-am spus că nu-i aşa de uşor. Dacă era invers, hai, treacă meargă. Dar aşa? Cum naiba să o mai nimereşti şi de la distanţă? Mai greu de atât e doar s-o dai în bârnă. Că aia are doar 10 cm. Iar 2 cm chiar contează. Mi-a spus mie o rusoaică ce rupea românește. "Dacă mai aveai 2 centimetri era ok."  Eu am fugit repede la trusa de scule și când m-am întors la ea i-am spus naiv: "N-am decât un centimetru și o ruletă. E bine?"

luni, 12 mai 2014

Eurovision 2014

Toată această istorie cu Adam şi Eva este o poveste cu "P" mare. De la început până la sfârşit.
Dumnezeu l-a creat pe Adam, şi apoi, pentru că acesta se plictisea (El, nu Adam) sau din orice alt motiv plauzibil sau nu, a creat-o şi pe Eva.
(Faptul că a creat-o din coasta lui ţine de clonare, celule stem şi/sau extratereştri şi în nici un caz de religie, dar asta e altă discuţie.)

Biblia nu ne povesteşte mai apoi dacă Dumnezeu a mai creat şi alte fiinţe umane. De aici, firesc şi logic şi fără să stăm prea mult timp pe gânduri, vine întrebarea: "Cum ne-am înmulţit?"

Adam şi Eva au avut doi băieţi. Pentru perpetuarea speciei, condiţia de bază era ca mama să se culce cu unul dintre fii ei, Cain sau Abel.
Ştim de ei, nu ştim dacă mama lor s-a culcat cu ei aşa cum nu ştim de unde a găsit Cain pe femeia sa cu care l-a făcut pe Enoh, pentru că nu se menţionează dacă şi el avea o coastă lipsă.

Concluzia...suntem un neam degenerat clădit prin incest?

E adevărat că deşi Biblia nu ne spune mai multe putem presupune că Dumnezeu am mai creat să zicem 1000 de oameni. Sau 100.000.
Dar cum nu există nici cea mai mică menţiune sau aluzie, nu ne rămâne decât să "mergem" pe scenariul de mai sus.
Mai ales că situaţia s-a repetat de-a lungul istoriei. Familii regale şi bogătaşi care se căsătoreau doar "în neam" pentru a nu-şi risipi averea.

Acum, nu băgaţi mâna în foc pentru informaţiile mele. Aşa am fost eu învăţat. Nu ştiu dacă sunt corecte şi corespund cu realitatea. Dar cine ştie cu adevărat?

Nu mai miră pe nimeni că a câştigat Eurovizionul o femeie cu barbă.
Sau un bărbos cu fustă? 
Sau mai miră?


Mie mi-a plăcut rău de tot melodia asta: 

A fost singura care mi-a atras atenţia distrată.
Era să scriu distrusă :))

joi, 8 mai 2014

M-am săturat de 7 mai 1986.

Efectiv mă apucă greaţa.
Ne lăudăm an de an (de ceva timp încoace) cu aceeaşi performanţă de mult apusă.
De ce nu sărbătorim în fiecare an? Am putea-o declara zi liberă.Sau cu roşu în calendarele religioase. Poate ne dădea Ponta zi liberă.
O performanţă mare, e drept, dar pe care nu o vom mai putea realiza sau uita prea curând.

Nu, n-o vom uita, pentru că nu putem uita, pentru că nu ne lăsați să uităm un lucru banal între performanţe.

De ce nu comemorăm cu acelaşi patos şi alte evenimente Cu adevărat importante din istoria sportului românesc.

De exemplu: 
Prima medalie olimpică românească, una de bronz, a fost câștigată la Paris în 1924 de către echipa de rugby.
Primul titlu european în 1930 prin Lucian Popescu - box.
Primele titluri de campion mondial au fost câștigate în 1934 și 1936 la sanie.
18 iulie 1976: Perfect 10. - prima notă de 10 din istoria gimnasticii - Nadia.

N-am urmărit emisiunile sportive de la tv, căci eram curios să văd ce chiloţi avea Radu II pe el în ziua meciului, dacă Balint a băut vreo bere înainte de meci, sau dacă atunci când a ridicat cupa deasupra capului Piţurcă a rostit: "O să ajung antrenor la Naţională şi nu mă voi lăsa înlăturat decât după ce nu voi califica Romania la 4 turnee mondiale şi europene consecutiv! ". 

PS:
Sunt suporter al Stelei, dar tot m-am săturat de 7 mai 1986.

luni, 5 mai 2014

Din ciclul: "Fă-te tată avocat!"

Pe vremea mea, sună ca naiba dar uite că a venit vremea ca să rostesc aceste vorbe, ca să poţi fi "eligibil" pentru însurătoare trebuia să îndeplineşti simultan şi concomitent doar trei condiţii (pleonasmul este punctul de pe "i"):
1. "Să ai armata făcută." - Nu ştiu de ce există, sau mai bine zis exista expresia asta, că doar nu făceam noi armata. Ea era făcută de alţii cu mii de ani înaintea mea.
Nici măcar nu ştiu care era relevanţa acestui lucru. Poate doar ca să nu pleci de lângă muiere şi să o laşi crescând singură un număr relativ controlat de plozi. Sau să nu pleci la oaste şi apoi când te întorci să nu cumva să găseşti mai mulţi decât ai lăsat, sau şi mai rău să o găseşti "borţoasă".
2. "Să ai servici." (Bun, dacă se poate, oricum/orice dar să ai.)
3. Să ai până în 30 de ani.

Slavă doamnei, se găseau muşterii pe toate drumurile.

Acum "Dumnezeu cu mila":

Servici ioc, armata nu mai e obligatorie...

Fetele sunt surprinse când se uită în buletin şi văd că au peste 30 de ani şi unele mai au şi peste "x" kile şi riduri mici şi se întreabă la o sticlă de "apă plată cu lămâie": Ce plm am belit până acum? 

Băieţii rătăcesc prin ţări străine prestând diferite munci si/sau servicii, unii fugiţi de pe vremea când armata era încă obligatorie.

Acum nu că ar fi vreo mare halardeală însurătoarea asta.
Doar că aşa suntem educaţi/crescuţi şi nici măcar nu ştim dacă e bine sau rău sau dacă însurătoarea este un sistem care chiar funcţionează. 
E drept că unii mai răzvrătiţi se mai opun aşa de dragul opunerii sau din cauza faptului că nu-i alege nimeni, iar catolicii se opun şi mai abitir dar divorţului.

Închei cu un îndemn/glumă ;)