luni, 28 aprilie 2014

Diez

#În #ultimavreme #aproapecă #numaiexistă #articol #sau #postare #fărăacestsemn.
#Aşacă #m-amgândit #săfiuprimul #care #vădezvăluie #secretul:
#DIÉZ # Semnmuzical #convențional #pusînaintea #uneinote #sau #laînceputul #portativului, #carearată #că #notarespectivă #trebuie #executată #cuun #semiton #maisus;
#Deci #semnul #era #folosit #celmaides #înmuzică, #darafost #împrumutat #si #abuzat#de #reteleledesocializare.
#Atenţie #urmează #să #nefure #şi #bemolul!
#BEMÓL #Semnmuzical #asemănător #culitera„b” #care #coboară #cuun #semiton #înălţimea #sunetului #respectiv.
#Cum #nuamgăsit #semnul #pentru #bemol, #amscris #ultimele #două #fraze #cu #diez.

marți, 22 aprilie 2014

Scurt anunt.

Periodic voi posta aici: lucrari de-ale mele.

6 lucruri pe care (poate) nu le ştiaţi despre Paşte.

1. Fapt: Tipul ăla a înviat într-o anume zi, care din nu ştiu ce mister nu ne este cunoscută cu exactitatea oferită de cele 8 cifre sincere împărţite în "zi.lună.an" prin două puncte, iar noi sarbătorim învierea lui în fiecare an doar într-o duminică aleasă mai mult sau mai puţin aleatoriu de nişte popi incerţi. 
2. Fapt: De anul ăsta (şi până la o nouă schimbare "firească" prin regulile bisericeşti) se pare că vom sărbători împreună şi în acelaşi timp Paştele şi catolicii şi ortodocşii. Nu de alta, dar era de tot râsul să sărbatorim aceeaşi înviere, a aceluiaşi tip la o lună distanţă mai ales că Punctul 1.
3. Fapt: Fiind vorba de un singur tip nu se ştie cu siguranţă de ce există şi "C" şi "H" la începutul numelui său. In orice limbă ai pronunţa MJ = Michael Jackson, JH = Jimi Hendrix şi chiar şi fără voia noastră până şi JB rămâne Justin Bieber deşi are iniţiale de scotch whisky.
4. Fapt: Nu ştiu cât de religioşi suntem sau dacă există vreo însemnătate mai presus de noi, dar în aceste zile singura preocupare este să mâncăm ca sparţii. Şi să bem. 
Am putea organiza şi un marş de simpatie pentru iepuraş, ouă de găină şi bineînţeles miel, scandând: 
"Easter is food" (asta pentru admiratorii lui Putin), 
"Faceţi loc, Faceţi loc, mielul e pe primul loc!", 
"Nu vrem smerenie şi iască, vrem doar drob şi miel şi pască!" 
"Rolul, rolul Colesterolul!" 
"Avem vopsea pe deşte, nimeni nu ne opreşte!"
"Mănânc tot că nu contează, __________ mă salvează!" Pe linia punctată se va completa numele medicamentului care te ajută/îndeamnă să mănânci cât mai mult.
5. Fapt: "Lumina" durează 15 min. Apoi o aşezam pe televizor, dulap sau pian (pentru cei mai culţi dintre noi) şi uitam de ea. Bine, mai sunt şi cazuri în care ne amintesc pompierii că nu trebuia să o lăsăm aprinsă peste noapte, că s-a dus naibii mileul de la mama împreună cu televizorul, o parte din canapea şi bibliotecă şi va trebui să văruim şi la noi dar şi la vecini şi chiar şi pe casa scării, chiar dacă operaţiunea era programată doar peste cinci ani şi doar în apartamentul propriu. Şi...da-l în plm de parchet, ce dacă s-a umflat? Îşi revine el până la Craciun, ca atunci n-avem lumânări.
6. Fapt: Nu este nimic mai creştineşte şi cu mai multă încărcătură religioasă plină de smerenie, primenirea sufletului şi alte semnificaţii decât cheful din noaptea de înviere.
După ce te-ai îmbrăcat "Pe bune, zici că-s Naşă" vorba tipei V.S. de la Taxi, pleci la biserică (sau nu), faci baia de mulţime necesară, iei sau nu iei lumină (că oricum se stinge pe drum şi oricum nu te lasă cu ea în club) iar apoi..."Bumtzi, Bumtzi, Bumtzi" până dimineaţă. Nu contează unde, poa' să fie şi pe balcon, pe câmp (deşi e recomandat clubul cel mai de fiţe), dar e musai să dansezi în draci în acea noapte, că na...trebuie să sărbătoreşti cumva. Nu?
7. Fapt: Aceste rânduri constituie un pamflet şi nu vor fi tratate ca amoale. 
Că de A tare ne-am cam săturat şi oricum se găseşte cam rar zilele astea.

Haidi pa.

marți, 15 aprilie 2014

News.

Modele noi de imprimeuri pentru tricouri aici:

Comentarii inutile.

Situaţie reală şi foarte des întâlnită în mass-media românească.

Se dă un articol:
„Prelucrătorii prin aşchiere ai particulelor de fum emise de un trabuc cubanez aflat în gura semi închisă a unui sportiv cocoţat pe o scară rulantă de foraj dentar sunt murdari de pudră de talc”.

Dacă primul comentariu la articol, de altfel foarte documentat, sună cam aşa:
„Şi campionul interbalcanic la sărit garduri vii din plasă de Buzău confecţionată în China pe un vaporaş făcut cu mâna de o mioapă locvace dintr-o săpuniera tristă de culoare mov indecent amintind de lampioanele roşii lansate în aer de turkmenii de la Şarpele Roşu la început de post ortodox e la fel de nespălat”.

…atunci dă-i voie să nu-ţi publice comentariul şi să….te înjure de tot ce-i vine la gură şi să instige şi pe alţii la înjurătură.



Celui care a scris articolul  nu-i pasă de ce plm e murdar ăla de talc. El doar scrie un articol şi nu cred că există vreun scriitor de articole în lumea asta care să trăiască şi să empatizeze cu toate poveştile pe care le relatează. Pur şi simplu el expune o ştire.

Dacă nu te-ai prins de ce ai fost înjurat şi de ce nu ţi-a fost postat comentariul şi mai eşti şi indignat peste măsură de aceste două întâmplări, atunci o meriţi din plin.

joi, 10 aprilie 2014

A dărui.

.Acum cativa ani am primit cadou cu computer Apple. Nu era ziua mea, dar Omul respectiv facea gesturi de genul asta destul de frecvent. Pur si simplu el si soția lui....dăruiau. In momentul ala visul meu era deja implinit. Habar n-aveam la vremea aia "cu ce se mananca" un mar informatic si colac peste pupaza si muscat dar visam la unul.
Acum aproape 3 saptamani am primit cadou o masina, si iar nu era ziua mea.
Dar Oamenii astia (altii) fac gesturi de genul asta.
Acum sa nu credeti ca primii doi au in toate buzunarele Mac-uri, iar cei doi din urma(!dar nu ultimii, sper) au in maneca cate o masina.
Ma gandesc acum la expresia "a darui" si cum a ajuns ea sa fie asociata pe nedrept doar cu cazurile "sociale" in care tot felul de cerșetori, puturosi, betivi, fara servici si cu multi copii primesc ajutor. Pe unde te uiti prin mass-media vezi doar campanii in care esti invitat cu frumosul sa daruiesti din puținul tau.
Asa-i ca dati bani la cersetori?
Stiu ca va e mila ca n-au ce manca, dar stiti ca 99,99% dintre ei n-au muncit nici măcar o zi in viata lor? Știți ca unii au vârsta voastră care aveți deja 5-10-20-x ani de munca cu carte de munca? Nici macar una. Si nici nu au de gând asa cum fac oamenii obisnuiti.

Știți ce au in comun toti cei patru prezenți in mini povestea asta?
Nici unul dintre ei nu da bani la cerșetori. Nu sunt capabili sa dea 50 bani sau 1 leu la un cerșetor, dar pot sa dăruiască un computer scump sau o mașina.

Atentie:
Nu fac reclama la produse. Fac reclama la oameni si încerc sa trag un semnal de alarma. 
A dărui nu înseamnă a încuraja ne munca asa cum faceți toti cei care dați bani la cerșetori.
1. Nu ma laud cu ei, dar am avut ocazia sa-i cunosc. 
2. N-am niciun merit, doar ca s-a întâmplat sa fiu acolo la momentul potrivit.

Note.

Nota 1 catre mine:
Distanta minima intre cana de cafea si tastatura este de 1m. In orice pozitie.
Nota 2 tot catre mine:
Valabil pentru orice tip de cana, orice tip de lichid si orice tip de tastatura.

Si ziua mea e abia in iunie ;)

Vopsea de oua.

Foarte simpatici baietii si fetele de la emag.
In coletul in care era comanda facuta la ei, mi-au pus si vopsea de oua Sidef Marmorat. Le multumesc, dar eu prefer alt tip de vopsea pe oua.

marți, 8 aprilie 2014

Sandra B.

Azi am vizionat cel mai slab/cretin film din ultimii ani.
Cred că ar fi în poll position pentru Zmeura de aur, şi culmea, tot cu Sandra Bullock.
Se pare ce are un lipici special cu aromă de zmeură.
Prestația ca prestația, dar scenariul de toată jena.
Acum nu știu dacă realizatorii au mai văzut filme cu Spațiu, sau dacă la școală au învățat și altceva decât cum să facă un film.
Sau poate că ei cred că noi nu ne pricepem.
Și da, nu ne pricepem la Spațiu și Cosmos, dar avem spirit de observație și mai ales simțul ridicolului.
Doar ca în ziua de azi se pare că astea două nu mai contează. Se iau doi actori pe jumătate eșuați și alte două jumătăți de actori și se face un film pe calculator.
Tâmpeniile sunt mari și nenumărate și am trecut cu vederea inepțiile mici în care ea uită că e în spațiu și aproape pierde bormașina și șuruburile, sau fazele în care amândoi se lovesc de navele alea spațiale sau sunt loviți de meteoriți și n-au "nici pe dracu'".
Dar nu pot să trec cu vederea că mânerele de care se ține ea arată ca niște mânere de valiză, și de punctul culminant în care ea pilotează nava spațială după manual. Da, ați citit bine, cum facem noi la mașina de spălat când vrem să schimbăm programul de spălare. Citim manualul. Înainte de a pleca în spațiu știam că sunt mii de ore de pregătire și că se face o selecție drastică între candidați.
Neee, eronat. Fiecare navă are un set de manuale aflate lângă pupitrul de comandă cu care oricine poate pilota fără prea multă bătaie de cap. Doar că trebuie să știe să citească, deși manualul are poze și săgeți.
Și mai e ceva:
Fiecare dintre noi știe că dacă vrei să ștergi un fișier dintr-un amărât de pc îți apare un mesaj: "bă, ești sigur?" Pe naveta asta nu. Apeși ce vrei când/cum vrei. Ce dacă nu e ăla butonul?
Filmul are totuși și o parte bună. Partea de la brâu în jos a Sandrei care arată de zile mari. Un fund ferm și niște picioare așa de bine lucrate încât nici nu mi-a păsat dacă sunt retușate la post procesare.
Ele m-au ținut în fața tv-ului până la final. Se pare că realizatorii au mizat pe asta, pentru că Sandra ne mai arată fundul și la final.
Bravo ei dacă arată așa și în viața reală. Dacă nu...cui îi pasă?


luni, 7 aprilie 2014

Satisfacţie garantată.

Oricât ai fi de bun, de cinstit, de talentat, de profesionist, de corect, de concret, de cuviincios, de atent, de competent, de modest, la un moment dat cineva vine şi îţi dă un şut in c*aie.
Şi tu nu ai ce face. Nu te poţi feri, nu poţi atenua lovitura şi nu îl poţi convinge într-o fracţiune de secundă să se răzgandească pentru că tu ai fost cel puţin două sau trei din cele enumerate mai sus deodată şi el n-a fost. 
Ce faci atunci, după ce cazi la pamânt şi îţi borăşti maţele?
Te ridici şi-i f*ţi una.
Da. Îi f*ţi una din toate puterile, adunând în lovitură toate frustrarile şi eşecurile tale, toţi anii pierduţi în care ai fost bun, cinstit, talentat, profesionist, corect, concret, cuviincios, atent, competent, modest, toţi anii ăia în care ai întors spatele şi ai plecat.
Să nu cumva să-i întorci obrazul. Asta e o prostie mult prea mare pentru a fi discutată.
Şi nu numai că îi f*ţi una, dar apoi vei savura momentul în aşa fel încât acel cineva sa-ţi citească satisfacţia pe chip.
Satisfacţie garantată.

sâmbătă, 5 aprilie 2014

O piți...două piți.

O piţi tânără, grasă cât o factură la curent, îmbrăcată într-un roz „străpeziu” din cap până în picioare şi asortat cu un verde reflectorizant, merge alene balansat, grăind (la telefon suficient de tare să se facă auzită de la jumătate de kilometru) suav într-un limbaj rural, moldovenesc şi alintat:
„Îţi iau jos tresele alea dacă mă mai plictiseşti uăi!”
(Nu pot exprima şi accentul…)

Ce-o fi însemnând asta maică? Dacă o însemna ceva? Şi ce vină au tresele omului că ea s-a născut plictisită?

Din aceeași categorie o postare faină de pe FB:
"Bună ziua, vă rog sa faceți şi incinta, ca sunt plină de gropi."

vineri, 4 aprilie 2014

Bloguri.

Folosesc un cititor de feed-uri pentru a-mi satisface nevoia zilnică de literatură.
Nu car cu mine cărţile, nu că ar fi mare lucru sau ar fi ceva indecent în asta, dar n-aş vrea să mă considere lumea mai ciudat decât sunt.
Şi aşa intru la categoria: "Tu nu îţi mai revii odată?"
Am, folosesc şi am şi scris despre cărţile în format digital sau audio. Nici pe alea nu le iau cu mine zilnic.

Citesc zilnic bloguri care îmi răcoresc nevoia de citit.
Sunt multe la care m-am abonat, multe pe care le-am şters din listă deoarece au fost doar un fum sau chiar nu se potriveau cu stilul meu, şi multe care probabil se vor integra cu succes în preferințe.

Eu zic că am păstrat în listă doar blogurile oamenilor interesanţi pe care i-am cunoscut sau mi-ar plăcea să-i cunosc. Pe unii i-am cunoscut destul de bine, pe alţii trecător, iar pe alţii nu voi ezita să îi cunosc dacă voi avea ocazia, chiar dacă nu voi fi eu cel cu replicile cele mai inspirate/deştepte.
Dar toţi au rămas în listă doar pentru că sunt interesanţi şi au ceva de spus. Nu "pe pile". Unii scriu mai vulgar, alţii mai poetic, unii mai realist iar alţii mai visător. Unii scriu rar şi bine, unii scriu zilnic şi bine, alţii scriu mult şi bine, dar toţi scriu bine, sau mai bine spus pe gustul meu. 

Le mulţumesc pentru că am ce citi. 
Unele din scrierile lor sunt mai frumoase decât o carte, altele sunt utile, altele mă fac să râd sau doar să zâmbesc, altele mă fac să șed și să cuget, iar altele îmi arată că nu sunt singurul nebun de pe stradă.

Acum, terminând de scris aceste rânduri îmi vine în minte să fac un top al preferinţelor un fel de "Musai de citit." Doar cu primii 3 şi doar cu cei care scriu destul de regulat.

Paranteza:
Aaaa, am început să scriu pornind de la o idee pe care era s-o uit. 
Mă "omoară" o femeie deşteaptă şi frumoasă. Şi nu-s aşa de rare pe cât crede lumea și nici pe cale de dispariţie. 
Dacă-i doar deşteaptă...treacă-meargă că nu-s sapiosexual, dacă-i doar frumoasă...e clar, dar dacă e deşteaptă şi mai e şi frumoasă...
"Oh mama" (Johnny Bravo)


Pe locul întâi, conducând detaşat
1. La Nouvelle Sappho
2. Bogdan Stoica
3. Petronela Rotaru

Atunci mi-am dorit puteri supranaturale.

Da, uneori îmi doresc puteri supranaturale.
Şi nu din alea pe care ţi le doreşti la vârsta copilăriei, când vrei să te baţi cu toţi şi apoi să salvezi lumea.
Nu. 
Din alea pe care ţi le poţi dori la vârstă înaintată, când eşti conştient de consecinţe şi urmări.
Şi nu din alea: să fac bani din pietre, să o am mai mare , mai groasă şi mai rezistentă....
Nu.
Din alea în care poţi dintr-o privire să amuţeşti pe cineva, apoi să îl faci capabil să înţeleagă de ce i s-a întâmplat ce tocmai i s-a întâmplat, şi în final să-l faci să se târască în genunchi cerşind iertarea pe care nu o va primi. Da, nu o va primi, eu nu sunt Dumnezeu şi am dreptul să nu iert.
În toţi sălăşluieşte un dictator şi un sadic. Cautaţi adânc, îi veţi găsi.

Oricât de frumoasă ar fi ea, oricât de bine ar juca, oricât de bun ar fi scenariul şi cât de fain decorul, nu are cum să exprime ce îşi doreşte atunci când în sală (nu se spectacole) sunt fix 5 mitocani limitaţi care vorbesc între ei cu voce tare. 
3 fete şi 2 băieţi. La mese diferite, dar făcuţi parcă de aceeaşi mamă proastă. 
Şi tocmai când mă întrebam "Oare chiar nu se simt?" ei o întreabă pe ospătăriţă cât mai dureză spectacolul, Şi ii răspund ceva de genul: "ok, mai rezistăm noi 20 de minute".

Bineînţeles că e vina şefului de sală care n-a luat nicio atitudine. Eu îi zburam afara de la prima propoziţie. 
Uite de-aia nu am eu restaurant şi el n-o să înţeleagă niciodată o piesă de teatru.

Atunci mi-am dorit puteri supranaturale.

Kandahar.

Întrebare: De ce mor militarii români în Afghanistan?
Răspuns: Pentru că se duc acolo.

Nu este nimic nobil la un război.
Nici cauza ce îi dă startul şi nici explicaţiile ulterioare care încearcă să îndulcească şi să justifice cumva statisticile groaznice.
Ignorăm cărţile de istorie  în care toate războaiele ne sunt prezentate sub formă de basm, în care unul este eroul "lu Peşte" iar celălalt e "Lupul cel rău". Cel puţin în alea româneşti noi ca popor nu am fost niciodată "Lupul cel rău".
Nu.
E de tot căcatul (expresie românească plină de sens) faptul că îl ia pe om de acasă, de lângă soţie şi/sau amantă,  şi îl bagă cu forţa într-un război despre care de cele mai multe ori nu ştie nimic, care nu-i aparţine şi pe care nu-l înţelege, doar pentru că aşa i s-a sculat scula lu' unu'.
Toţi cei care pornesc/stârnesc un război sunt, fară nici o excepţie bazată pe culoarea pielii, religie, naţionalitate sau pregătire, nişte CRETINI mânaţi în luptă doar de interese mărunte (chiar dacă ele par mari) şi egoiste.

Revin la întrebarea iniţială.De ce să pleci şi apoi să mori in Afghanistan?Pentru că îl uraşti tu pe talibanul care stătea de şase la uşa lui Bin Laden sau pe afghanul Aarash pentru că are capre mai frumoase?Sau pentru că Abagull are mustaţa mai mare decât a nevestei tale?Pentru independenţa provinciei Nangarhar?


Nici vorbă. Militarii români pleacă pentru bani, deşi ei fac parte din categoria de salariaţi români "mai bine plătiţi". Dar pleci la risc, ca la loterie, şi eşti conştient de acest risc imens şi ireversibil. Poate nu mori chiar tu. Dar uite că se mai întâmplă. Şi destul de des. Nu este an ca să nu moară câţtiva militari români în "războaie" care nu ne aparţin.
Dar acum vine întrebarea:
Din postura de parior cum ajungi în cea de erou?
Nu cred că e suficient să mori.


Nu vreau să minimalizez, moartea unui om e totuşi tragică, mai ales pentru rudele şi prietenii decedatului, dar nu înseamnă nimic pentru ţară. Moartea celor căzuţi în Ţaristhan este la fel de nefolositoare ca moartea survenită într-un accident de circulaţie, sau cea survenită în urma unui AVC şi ea nu contribuie cu nimic la, hai să spunem, binele ţării. Sunt mulţi români care pleacă la muncă în străinătate şi se întorc acasă în sicriu şi ei nu sunt înmormântaţi cu onoruri militare.

De unde şi până unde eroi? Doar pentru că purtau haina statului când au fost omorâţi?


Singurul lucru la care e bun războiul şi implicit armata, singurul care îmi vine în minte acum şi da, ştiu că sună ca dracu' "e bun războiul":



PS:
George Carlin — "Fighting for peace is like screwing for virginity"

miercuri, 2 aprilie 2014

Alintă-mă.

Ştim toţi ce însemnă a alinta.
Ne-am alintat, am alintat şi am fost alintaţi la rândul nostru de către persoane dragi.
Toate bune şi frumoase până aici, dar bineînţeles că vine şi întrebarea:
"Când alintăm pe cineva?" cumva legată de "Când ne alintă pe noi cineva?" şi "Când suntem alintaţi?"
De obicei nu ne punem astfel de întrebări pentru că de obicei nu ne pasă.
Ne doare în c**...ot când, tot ce vrem este să fim.
Atunci când iubim.
Da. Neaşteptat sau nu, banal sau nu, ăsta e răspunsul. Alintatul nu e cumva vreo boala mintală, deşi afectivitatea poate atinge şi asemenea praguri, şi apare doar atunci când iubeşti pentru că în rest el nu există.
Când iubim pe cineva (copii, oameni, animale, "gâze, fete, flori băieţi, maşini, culori, filme" ) inventăm cele mai haioase cuvinte şi propoziţii pentru a ne exprima dragostea:....îngeraş, scumpic, amore, dulceaţă, fluturaş, năsuc, botic, pantalonaş, căcuţă, pipilică....etc şamd.
O excepţie de la regulă ar putea fi animalele, mai ales alea draguţe rău, în faţa cărora nu ne putem abţine să nu: Pisipisisipisi....sau Cutucutucutu. Ştiţi voi cum.
Ei, atunci când nu mai iubim, scumpule devine boule, fluturaş devine nătăraule, honey devine vaca aia...etc. Am exagerat puţin doar pentru a pune punctul pe i, sau poate că nu ;)

Apoi, bineînţeles că am apelat la DEX (o meteahnă de care nu mă pot dezvăţa):

Am găsit o definiţie: A ALINTÁ alínt tranz. 1) (mai ales copii
1) A netezi ușor cu palma în semn de dragoste; a dezmierda; a mângâia. 
2) A numi cu cuvinte drăgăstoase; a dezmierda. 
3) A face să se alinte. /<lat. allentare 

şi încă una:

ALINTÁ vb. 
1. v. mângâia
2. a (se) cocoli, a (se) răsfăța, a (se) răzgâia, (reg.) a (se) corconi, a (se) mădări, (înv.) a (se) lăinici. (Nu te mai ~ atâta!) 

Şi la îndemnul marelui Maestru Tudor Gheorghe care într-o Lecţie ne-a amintit de vechiul vocabular românesc, de acum înainte am să rostesc:

Corconeşte-mă dragă, Mădărăşte-mă iubito şi Lăiniceşte-mă duios!