vineri, 5 decembrie 2014

`Tu-ţi SPAMUL mă-tii!

Se dă acest text:

Oferta este trimisa cu cea mai buna intentie, in cazul in care nu apreciati comunicarea va rugam sa ne comunicati acest lucru. In conformitate cu Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic si Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicarilor electronice, acest mesaj nu poate fi considerat SPAM deoarece:
(a) - acceptarea de primire a ofertei nu va implica financiar;
(b) - contine toate datele noastre de identificare;
(c) - are scopul de a va informa cu privire la produse sau servicii ce va pot aduce beneficii;
(d) adresa dvs. de e-mail fie a fost obtinuta in mod direct ca urmare a unor corespondente anterioare sau deoarece sunteti un client/furnizor al companiei noastre sau a fost selectata dintr-o baza de date la care ati subscris; fie a fost facuta publica de catre dvs. fie prin afisari cu caracter publicitar intr-un ghid de afaceri sau in cadrul unei intalniri de afaceri. Ne cerem scuze daca acest mesaj a ajuns din greseala la dvs. sau a provocat neplaceri.
Pentru DEZABONARE trimiteti un mail la adresa: '' nume @ domeniu '' cu mesajul DEZABONARE”

V-aţi prins, el apare la sfârşitul unor Emailuri pe care le primim zilnic.
Helo!! Iată şi definiţia pe scurt:
Email spam, unsolicited, undesired, or illegal email messages.
  
1.Atât timp cât eu nu am intrat pe site-ul tău de căcat şi nu mi-am lăsat adresa de mail pentru a fi contactat, ESTE SPAM. 
Nu mă interesează de unde ai făcut tu rost de adresa mea, nu mă interesează ce vinzi sau ce soluţii şi sfaturi ai pentru lucruri şi situaţii din care tu crezi că eu nu pot ieşi. 
2.Atât timp cât noi nu ne cunoaştem şi n-am făcut schimb de adrese de mail, ESTE SPAM.

Eu trimit 100 de Emailuri pe an. Cam atât, şi doar la adrese şi implicit oameni pe care-i cunosc. La magazine şi instituţii.
Faptul că tu iţi laşi datele de contact şi linkul pentru dezabonare (citeşte la 1) pentru mine nu înseamnă nimic.

Nu mă interesează cum este tratată problema din prisma Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic şi a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicărilor electronice

Repet! 
Faptul că mesajul tău include date tale de contact este egal cu zero pentru mine. Îmi pare rău că nu ştiu unde stai, ca să-ţi sun la uşă de `jde ori pe zi cu cea mai bună intenţie, să mă prezint regulamentar cu nume şi prenume, să-ţi spun că dacă m-ai lăsa să-ţi fut femeia (aveţi dreptate, ea n-are nici o vină) ai putea avea beneficii şi să văd dacă-ţi convine. Asta nu te implică financiar ;) O fac pe gratis.
Faptul că îmi dai un link cu dezabonare nu-mi garantează că nu o să-mi mai trimiţi alt Email peste un timp.


PS:

Am respectat toate cele patru puncte de după "deoarece:"
Şi dacă ajung vreodată din greşeală la tine şi ţi-am provocat neplăceri...

miercuri, 19 noiembrie 2014

Senzaţional!

Ştire de ultimă oră:
Klaus Iohannis a declarat azi noapte târziu că anul acesta toate concertele de colinde vor fi susţinute de formaţia vocal-instrumentală Rammstein.
Imediat au apărut imediat reacţiile “la cald”.
Ştefan Hruşcă şi-a anulat biletul de avion cerând voie să cânte totuşi două-trei piese la scara avionului ce pleacă spre România.
Fuego a cerut azil politic în Moldova şi a plecat plângând într-un tir plin cu brazi,  iar Ştefan Bănică Jr. a declarat:

Nu mă deranjează. Eu oricum îl imit pe Elvis.

luni, 17 noiembrie 2014

#poeziadeluni

De lunea asta.

Aparține lui Radu Gyr, fost comandant legionar care a fost arestat și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autoritățile din acea vreme drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

Am auzit-o prima dată într-un spectacol de divertisment, recitată de Doru Octavian Dumitru undeva prin anii '90 și am redescoperit-o pe Tvr2 acum câteva zile. O televiziune cu rating aproape inexistent, dar care mai difuzează și lucruri faine.

Enjoy.

N-ai dezmierda, de n-ai ști să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi, de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumina.

Și dacă singur rana nu-ți legai,
Cu mâna ta, n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după un colț de rai,
De n-ai purta un strop de iad in tine.

Că nu te-nalți de jos până nu cazi
Cu fruntea-n pulberea amară,
Și de re-nvii în cântecul de azi,
E c-ai murit în plânsetul de-aseară.

duminică, 16 noiembrie 2014

Despre alegeri si prietenii de pe FB.

M-am ferit sa dau like-uri sau sa comentez in timpul campaniei electorale. Nu am tinut cu nicio culoare, nici macar cu Nuti, desi as fi vrut sa tin cu ea macar o data. Sau de doua ori.
In schimb, marea majoritate a prietenilor de pe facebook a facut-o. Frate, dar nu asa. Zici ca se certau pentru fata imparatului Gri. Ca rosu e ocupat zilele astea. Cu d-alea: Ba a mea e mai mare; Ba p-a ma-tii... Si etc.
Oameni buni care, in afara campaniei electorale, se inteleg de minune. Acum li s-a pus voalul miresei peste ochi si au scos sabiile ruginite din teaca, gata de lupta. Cu o inversunare incredibila. Pe principiul, macar o zgarietura sa-i fac si daca nu pot, il musc de gat.
Ei, acum ma gandesc cum ar fi fost daca cei mai inversunati dintre ei ar fi facut parte din comisia de votare. 
Il si vad pe presedintele sectiei: Stop! Fight! Nu da la coa..ste. Lupta cinstit! Samd. Si cei de pe margine, ca doar e turul 2 si s-au mai facut aliante,: Arde-l! Da mai tare obositule! Nu te lasa! Hai cu egalarea! Rupe-i fâșul!
Ce K1, ce MMA si SuperFight.
Ar fi batut si celebrul Mortal Kombat 4.
Ca na, romanul e patimas. ( Ptiu drace! Ca era sa scriu poptamas). 
Doar ca nu atunci cand trebuie.

miercuri, 12 noiembrie 2014

Nici Black Friday nu mai e ce-a fost.

Da. Nu mai e.
Black Friday - Originalul.



Ca la orice sărbătoare importatnă şi nu numai, găsim noi românii o mod unic de a o strica.
Deşi ea în sine nu e, o zi de reduceri la shopping în România este o sărbătoare. 
Ţineţi mine:
(Nici măcar Genghis Khan n-a fost în stare de aşa iureş.)

La noi nu contează că e august sau că e luni facem Black Friday atunci când avem chef. Ce plm!? Ne permitem.
Şi nici măcar nu ne mai duce capul să facem reduceri sub alt nume. Deşi e ceva destul de nou în România, probabil după 2010, acum orice zi/weekend de reduceri poartă numele de Black Friday. Avem BF de Paşte, de Sf. Grigore,Vasile şi Ioan (pentru toţi trei  la un acelaşi loc şi separat pentru fiecare), BF de Transhumanţă şi BF de ziua Grânarului Europei. A, pardon, asta nu mai este. 
Asta dacă le facem cu adevărat. Reducerile.
În 2012 am urmărit preţurile de la unele magazile online, care începeau să crească (încet dar sigur) undeva pe la începutul lui octombrie, ca să aibă oamenii proprietarii de unde face reducerile alea mari. Dar asta este altă discuţie.

Suntem totuşi urmaşii lui Dimitrie Cantemir şi Marin Preda, ai lui Cioran şi Ţuţea. 
Ce naiba fraţilor? Chiar nu mai avem idei? Sau or fi terminat ăia cuvintele şi ideile pentru încă vreo 5 generaţii?

PS:
Apropos: Friday=Vineri ;)

duminică, 9 noiembrie 2014

Bine, recomandăm. Dar ce facem după aia?

E nebunie mare cu alegerile. 
Așa a fost mai mereu deși poate nu ne mai aducem aminte.
Se fac și se desfac alianțe cuplându-se după culoarea ochilor sau după marca de ceas, se aruncă cu căcat noroi și mai ales cu laude. 

Mai nou, toată lumea recomandă pe unul sau altul. E la modă.
Nu mai poți lua o hotărâre de unul singur, bazat doar pe cunoștințele tale în domeniu, pe subiectivism/obiectivism, pe frumusețe și sentimente.
Nu. Trebuie să apară câte unul (jde sute) care să-ți spună la început (subliminal cumva, ca să nu te jignească direct și să-ți zică în față că ești prost) că el e deștept și că doar el știe cu cine trebuie să votezi. Acum, la jumătate dintre ei o să le iasă, doar pentru faptul că-s doar doi candidați. Atât.
De la florăreasă și cizmar, la bloggeri, "oameni de bine"  și scriitori.
Toți știu cu cine trebuie să votezi TU.


Să dai din gură e ușor. Nimeni nu știe ce ai tu în spate când ai scris acele rânduri, recomandări. Poate chiar crezi că ești minunat și că părerea ta e cea mai bună. Poate că doar ai fost pus să rostești cuvintele alea, mânat de interese mai mult sau mai puțin nobile/transparente.

Și bineînțeles că unii, mai slabi intelectual, vin cu recomandarea cea mai cretină posibilă: Votați cu răul cel mai mic.

Ce facem noi, cei care te ascultăm, și votăm așa cum ne îndrumi tu, dacă după înscăunare se dovedește că te-ai înșelat și răul cel mai mic e de fapt rău? Pentru ei: Definitie/rau.
Repet. Sunt 50% șanse să fie așa. Adică mari.

N-are cum să fie răul cel mai mic la fel de bun pentru mine cum este pentru tine, așa că...

Marș mă! Cu recomandările voastre cu tot.


marți, 21 octombrie 2014

Marțieni?...Mă leși...

Sunt un fa(i)n al cărților fantastice. Cu tot ce au ele despre nefiresc. Unde firescul este ceva nedefinit, ceva banal, ordinar. Le-am descoperit mai târziu decât mi-aș fi dorit, fiind prea ocupat cu Toma Alimoș, Greuceanu și Punguța cu doi bani. Sigur, și astea-s fantastice dar la nivel mic. Apoi a venit Jules Verne ca o gură necesară de heliu. Ca să fiu în ton. Și apoi carțile și autorii cu adevărat importanți în domeniu. Nu-i enumăr pentru că îi știți. Sigur ați citit ceva ce aparține acestui domeniu mirobolant. Literatura fantastică (SF) e cireașa de pe tortul scrierilor din toate timpurile. Aici imaginația nu are limite, distanțele se măsoară în parseci, iar populațiile (da, surpriză...nu suntem singuri în Univers) poartă nume ciudate.
Dar în periplul meu prin fantastic nu am întâlnit niciodată marțieni.
Plm, pe vremea mea doar ei existau atunci când (dacă) venea vorba despre alte civilizații.
De unde și până unde, cum, ce fel de?
De ce nu saturnieni?
De ce nu venusieni sau plutonieni?

joi, 2 octombrie 2014

Despre divorţ.

S-a tot vorbit despre divorţ. Şi se va mai vorbi până în momentul când va dispărea. Vorbitul, că divorţul nu va dispărea niciodată. Atâta timp cât există căsătoria. Sunt tratate întregi, sunt sfaturi şi paşi de urmat. Ce să faci ca să nu ajungi la divorţ sau ce să faci după. Se expun motive, argumente şi fiecare, mai mult sau mai puţin specializat, îşi dă cu părerea.

N-am să le înşir aici, dar am să adaug unul pe lista destul de mare a motivelor şi cauzelor. Fac parte din categoria celor mai puţin specializaţi, dar având în vedere că am un divorţ la activ, aş zice că mă pricep.

Doamnelor şi domnilor vă prezint…

Certificatul de căsătorie. 
Primul şi cel mai important motiv de divorţ. Îl ai, divorţezi. Nu-l ai…aţi prins ideea.

Trecând peste modul simplist în care am pus problema mai sus, acum haideţi să intrăm mai adânc. Dar nu mult. Că doare.

De ce e nevoie de el? Pentru că partenerii din cuplu (mai ales ele, ca să fim cât mai corecţi) au nevoie de stabilitate, de siguranţă. Şi nu una fuzibilă. Au nevoia de liniştea aia interioară că el/ea nu se trezeşte dimineaţa, pleacă la muncă şi uită să mai vină acasă. Definitiv. Acea siguranţă le este oferită de certificatul de căsătorie. Desigur, multe dintre ele îşi pierd minţile în momentul în care semnează în registrul de stare civilă. Dar asta e altă discuţie.

Tocmai această siguranţă poate fi dăunătoare. "În sfârşit, e al meu/ a mea". Nu prea ne mai pasă. Nu prea mai suntem atenţi la limbaj, la comportament, la stările şi dorinţele partenerului. Bineînţeles că asta vine treptat, dar până la urmă tot se instaurează o rutină, un je m'en fiche-ism nociv, lucruri care se întâmplă spre deloc în perioada pre maritală. Chiar dacă aceasta durează mulţi ani.

Un lucru trebuie să fie clar, şi am mai scris aici despre asta:
Obiceiurile nu se schimbă după căsătorie.



marți, 30 septembrie 2014

Fobii.

Am mai scris despre acrofobie aici.
Dar azi mă documentam pentru o nuvelă/schiţă (din ciclul va urma), pentru că aveam nevoie de o fobie anume.
Nu. Nu aveam lapsus. Era un lipsus, pentru că acel termen îmi lipsea din vocabular.
Oricum, l-am găsit. Dar până am dat de el am citit răsfoit lista de fobii.
Frate, da' multe-s.
Şi cretine ciudate...unele.

Ce dracu' face ăla care suferă de citatofobie când deschide FB-ul?
Nu mai zic de ăla care suferă de coitofobie. Săracul.
Cum se descurcă ăla care are barofobie?
La ce naiba să mai trăieşti dacă ai hedonofobie?

În concluzie:

Gamofobie n-am şi bine că nu sufăr de dipsofobie sau ideofobie.

joi, 25 septembrie 2014

Despre petiţii online.

După 1990, printre altele, a început febra comisiilor. Zic febră, pentru că atunci era aproape un abuz (dar nu sexual) asupra bietului substantiv. Aşa erau de multe. Acum s-au mai rărit sau poate că au intrat în subconştientul nostru şi nu ne mai impresionează.
Pentru orice căcat ce trebuia analizat, dezbătut şi rezolvat se înfiinţa o comisie care funcţiona cam aşa:

Stau boieri pe scaun, stau şi in picioare, 
Se discuta probleme, se analizează
Ce nu merge bine, ce incomodează;
(Alexandru Andrieş)

Că se împiedica nea Nelu de treapta numărul doi de la scările Casei Poporului, că avea nevoie Ţapu de ţigări, că rămânea Marinarufără combustibil, ţac-pac o puneau de o comisie. Fără menajamente şi chiar fără milă pentru banii poporului. Că na, trebuiau plătiţi oamenii ăia, chiar dacă aveau deja un salariu tot din banii noştri.
De ceva timp e la modă petiţia online. Că na, avem internet şi la buda din fundul curţii, avem telefoane deştepte şi reţele de socializare. Şi nu vorbim aici de trecerea mijloacelor de producţie în proprietatea socialistă.
Acum, pentru orice **vezi mai sus** se face o petiţie online.
Link-ul de rigoare unde trebuie să semnezi este postat cu o viteza uimitoare prin intermediul prietenilor din lista de FB care sunt mai mult sau mai puţin interesaţi de subiect.
Cei care empatizează cu problema tratată în petiţie semnează.
Dar nu ne spune nimeni (tot la modul viral cum este promovată petiţia) uite fraierilor, aţi semnat şi a ieşit sau nu ce ne-am propus.
Am semnat şi eu vreo câteva: pentru schimbarea la faţă, pentru Paştele Cailor, pentru virginitatea Biancăi, pentru promovarea prostiei şi a inculturii la televizor, pentru Salvaţi de clopoţel, pentru Toate pânzele sus, pentru scumpirea carburantului, pentru jacuzzi fără bule şi pentru vinul fără alcool.

Mă întreb şi eu, se rezolvă ceva prin petiţiile online?


Bine că măcar astea-s gratis.

luni, 22 septembrie 2014

Actualizări necesare.

Am 41 de ani şi toată viaţa am făcut ce au vrut alţii, sau mai bine zis am fost crescut şi instruit să fac ce vreau să fac dar să nu deranjez pe cei din jur. „Mamă, dar ce-or să zică ceilalţi?”
Mi s-a lăsat o libertate de alegere fragilă, efemeră sau doar senzaţia ei. Am crescut frumos ce-i drept deşi erau o grămadă de "Să nu!-uri" în jurul meu cu rol de indicatoare.
Nu cred că mai sunt timpurile alea.
Sigur că, în general, ei încă te învaţă de bine şi părinţii şi profesorii şi chiar şi femeia de serviciu care îţi spune: „Nu călca acolo! Abia am spălat.”
Dar ei poate că nu sunt conştienţi că acel bine pe care-l ştiau ei nu mai este de actualitate. Pur şi simplu e demodat.
Bineînţeles că rămân valabile chestiile generale: să nu furi, să nu minţi, să n-o fuţi pe vecina/prietena prietenei/şefa (chiar dacă ea/ele insistă), să-ţi respecţi părinţii, şamd…

Mai e de actualitate întorsul obrazului? Am mai spus că nu.

Mai e de actualitate să fii om într-o societate şubredă în care ...

Mai e de actualitate codul bunelor maniere? Cu unele sfaturi bizare. 

Da. Cred că ar trebui actualizate definiţii ca: bunul simţ, politeţe,  respect, şi poate chiar rescrise: Tratatul de bună purtare, Codul bunelor maniere şi chiar Decalogul.


My 2 cents.

luni, 15 septembrie 2014

La vita e bella.

Şi uite că am ajuns la mai bine de doi ani de activitate pe blog şi 100 (Aici) de postări. Cam 4 postări pe luna. N-am sărbătorit, dar dacă tot am ajuns aici, azi o să încerc să-mi amintesc (poate şi vouă) cât de frumoasă şi interesantă este viaţa. Nu la modul liric. E plin internetul de citate şi cugetări înălţătoare care se ocupă de acest aspect al vieţii.
Doar o enumerare de evenimente importante, trăite până la vârsta de 41 de ani şi care au avut oarece influenţă (bună sau rea) asupra mea. 

1976 – martie, Prima notă de 10 din istoria gimnasticii – Nadia Comăneci;
1977 – 4 martie, cutremur.  (De aici îmi amintesc… :P );
1981 – primii viruşi informatici;
1983 – Internetul;
1986 – 7 mai, Steaua câştigă Cupa Europei la fotbal;
1989 – 9 noiembrie, Căderea Zidului Berlinului;
1989 – decembrie, Revoluţia Română;
1991 – Se anunţă public World Wide Web (inventat în 1990);
1991 – Războiul din Golf;
1993 – GPS-ul;
1995 – Mp3-ul ;
1995 – 1 decembrie, Pro Tv-ul;
1997 – 15 aprilie, telefonia mobilă pătrunde în România;
1997 – Viagra;
1998 – Google;
1999 – 11 august, Eclipsa de soare;
1999 – Bancnota din plastic (polimer);
2001 – 11 septembrie, atentatele din America; 
2004 – februarie, Facebook;
2004 – aprilie, aderarea la NATO;
2007 – ianuarie, România devine membru cu drepturi depline al Uniunii Europene;
2008 – Criza economică mondială;
2009 – România  intra oficial în recesiune;
2010 – 30 martie, Recrearea Big Bang-ului;
2011 – mai, moartea lui Bin Laden;
2012 – 6 august, Curiosity ajunge pe Marte;
2012 – 12 decembrie, Sfârşitul lumii;
2013 – 14 martie, Bosonul Higgs;


Printre altele (mai mioritice sau nu), Comunismul, Mineriadele, Ştirile de la ora 17, Apa plată, Berea la PET, Shaorma...

Desigur, sunt muuult mai multe şi poate mai importante, dar atât am putut.

Concluzie: am trăit până acum momente interesante iar evoluţia tehnologică a fost pur şi simplu uimitoare.

vineri, 12 septembrie 2014

"The Tema Religioasă"

Am avut o discuţie amicală cu "the tema religioasă": Există sau nu Dumnezeu?
Ştiu, e un subiect de evitat dacă vrei să-ţi tihnească berea. Dar trebuia să discutăm şi noi altceva printre atâtea ceva-uri: Putin vs. Toată Lumea, imPotenţa PIB-ului românesc, Moni şi Iri şi Ping Pong (noi suntem aşa, mai conservatori şi nu schimbăm repede un scandal cu altul), Alegerile Prezidenţiale 2014 din Panam(e)a, Frumuseţea, Talentul, Relaţiile intime, Banii, Ţipetele,  Picioarele Mariei Sharapova, Preţul Uleiului de Jojoba (a se citi hohoba, da?), Cuminţenia Pământului (şi nu despre Valentina Pelinel), Originea cuvântului Mici şi reţeta perfectă, Bruce Lee vs. Van Damme vs. Chuck Noris, Apa - un Miracol, etc…şamd.

Şi s-au adus argumente (mai mult sau mai puţin logice), s-a citat din  Moise (şi nu Guran), Sariputra şi Maudgalyayna, Ibn Battuta şi Roger Milla (adevăratul), s-au recitat versete din Biblie, Coran, Kabbalah, Eticheta de pe sticlă şi Letopiseţul Moldovei.
Bineînţeles că ne-am aprins şi nu numai de la bere, dar la un moment dat subiectul trebuia închis, aşa că am (adică eu) concluzionat:

Dacă Dumnezeu n-ar fi existat, primul om s-ar fi numit Atom, nu Adam.

PS: Satiră. Umor.

luni, 1 septembrie 2014

Pentru cei ce își doresc un copil.

…și nu numai.


15 lucruri pe care (poate) nu le știați:

1. Balele au gust bun. Surprinzător.
2. Pizza are miros și chiar gust de caca dacă nu te speli pe mîini imediat după ce ai schimbat copilul, chiar dacă ți se pare ție că ai fost foarte atent și că nu te-ai murdărit.
3. O ușă are același farmec chiar dacă o deschizi de n ori.
4. Televizorul, indiferent cât de scump și de intangibil este în mod normal, produce fericire copilului atunci când pune mâna pe el…așa că…la naiba cu urmele de degete. Sunt soluții de curățat. Valabil și pentru oglindă, geamuri, mobilă…etc.
5. Ținutul în brațe nu are farmec decât dacă părintele stă și el în picioare.
6. În ciuda faptului că laptele praf miroase nașpa ciudat, copilul miroase a prăjitură.
7.  Dacă mă frec la ochi și casc de îmi pocnesc fălcile, nu înseamnă că mi-e somn, așa că nu te bucura prea tare și nu te grăbi să mă culci. Atunci mai am ceva de spus și de făcut încă două-trei ture prin casă.
8. Există doar un plânset pentru toate stările/nevoile mele și doar mami are decodorul pentru a înțelege exact și la timp ce vreau. Tati n-are nicio idee. Oricât de deștept se dă el.
9. Pufuleții sunt cea mai tare invenție culinară. Ever.
10. Din aceeași categorie…telecomanda este cea mai faină jucărie. După mami.
11. Undeva în corpul meu mititel, sunt ascunse niște baterii speciale ce nu se consumă niciodată. Sigur, ele se încarcă rapid în timpul somnului, iar când mă trezesc nu am nevoie decât de câteva secunde pentru a fi din nou în formă maximă. Fără să beau cafea.
12. Dacă vrei ca eu să nu bag în gură tot ce găsesc pe jos, ai la dispoziție maxim două secunde din momentul în care m-am aplecat. Nu reușești…nu e vina mea.
13. Tot ce este cu adevărat interesant se află la o înălțime mai mare decât pot eu ajunge. Așa că…vezi punctul 5.
14. Traseul prin parc îl stabilesc eu. Ok?
15. E inutil să faci curățenie zilnic. Eu fac dezordine muuult mai repede decât poți pune tu totul la loc.


marți, 5 august 2014

JazzRock Festival

Am câţiva ani buni de când îmi petrec câteva zile din concediul propriu şi personal în oraşul cu trotuare cu sclipici. Câmpina.

Am aflat de JazzRock Festival prin 2012, în 2013 l-am ratat pentru o diferenţă de câteva zile, dar anul ăsta am reuşit să ajung. Doar în ultima seară, e drept.

Pentru "cunoscători":
Sebastian Spanache Trio (Timisoara) – Sebastian Spanache - piano, Csaba Sánta - doublebass, Radu Pieloiu - drums


Percepţia generală este că jazz-ul este o muzică dificilă, foarte greu de digerat. 
Doar până intră pe scenă: 

Irina Sarbu (Bucuresti) – Irina Sarbu - vocals, Puiu Pascu - piano, Ciprian Parghel - bass, Tudor Parghel - drums


Magic. 
Repertoriu diversificat, instrumentişti de excepţie, inspiraţie şi improvizaţie din belşug şi o voce divină.
Nu am mai văzut de mult aşa prestaţie live. 
E o recomandare din categoria "trebuie musai să fac înainte să mor".
Cu siguranţă eu îi voi revedea.


Sper ca acest festival să prindă tradiţie iar Câmpina să nu rămână în mintea trecătorilor doar ca oraşul cu trotuare cu sclipici, Şcoala de Poliţie, Casa memorială Nicolae Grigorescu, Castelul Iulia Haşdeu şi Lacul Miresei.

Ci oraşul  cu trotuare cu sclipici în care an de an se organizează cel mai bun festival de jazz rock din România.

Mulţumesc mult lui Cătălin de la Soundrental (lumini şi sunet de excepţie). Ştie el de ce. ;)

vineri, 18 iulie 2014

Ziua în care m-am simţit Irina Margareta Nistor.

Azi m-am apucat să corectez o schiţă  pe care am scris-o cu ceva ani în urmă. Textul este în limba română dar sunt şi dialoguri în engleză. Şi dialogurile respective conţin şi înjurături. Tot în limba engleză.
Subliniez.
Textul meu, înjurăturile mele.
M-am apucat cu entuziasm de tradus în româneşte cuvintele spurcate. Şi dă-i şi luptă. Nu sunt evlavios şi nici nu înjur chiar ca la uşa cortului (am ceva noţiuni de bază), dar în afară de: Rahat. Să vă ia dracu'! şi La naiba! n-am găsit altceva altă rimă.

- Live me alone!F*ck you! Let me go! You, cocksuckers! F*ck off!
a devenit:

Lăsaţi-mă în pace! Să vă ia dracu nenorociţilor. Lasă-mă! Bulangiilor! La naiba!

Şi atunci m-am simţit Irina Margareta Nistor.

Great f*king job, motherf*cker!
Adică, am făcut o treabă bună. Pe naiba.

PS:
Doar pentru cei care se întreabă: 
De ce atât de multe înjurături la o singură liniuţă de dialog?
Răspuns:
Veronika era roşcată şi pistruiată. Ochii mari, negri,  ieşeau în evidenţă cu ajutorul machiajului Emo. Avea o cămaşă albă de in, transparentă, ce rămăsese încheiată doar la primii doi nasturi de jos. Probabil de la lupta pe care a dus-o cu gardienii. Prin decolteul acum larg al cămăşii se vedea un sutien negru ce abia acoperea doi sâni rotunzi de mărime medie. Purta pantaloni scurţi, iar în picioare avea jambiere negre până la genunchi şi bocanci de armată. Aşa distrusă cum era, emana senzualitate.
 ...şi înjura de mama focului

miercuri, 16 iulie 2014

Campanii si concursuri pentru bloggeri.

Pentru cei interesaţi, cu timp şi chef de scris...
Campanii si concursuri pentru bloggeri.
Asta aşa, pentru momentele în care vă întrebaţi ce să mai faceţi. Şi cine ştie, poate câştigaţi. ;)
Baftă!

sâmbătă, 12 iulie 2014

Doar o copie...

Trăim întâmplări, senzații pe care le-au trăit și alții înaintea noastră și le vor mai trăi și alții după noi. Niciodată nu trăim un sentiment unic. Da, poate e unic pentru noi, pentru că n-am mai experimentat înainte, dar senzația/trăirea este veche. Prăfuită. Demodată.
Dragostea, ura, foamea, setea, succesul, eșecul, resemnarea, uitarea ....etc, toate sunt vechi. Foarte vechi.

Nimic nu e original. Doar o copie, a unei copii, a unei copii. (Fight Club)

De-aia își doresc unii să fie răpiți de extratereștri. Deși e posibil ca nici asta să nu fie nouă/unică. Doar că nu a fost confirmat încă si asta lăsa o urmă de speranță.
Într-o lume care dpdv tehnic se dezvoltă cu uimitoare repeziciune, trăirile au ramas aceleași. Nimic nou. Absolut nimic nou nu s-a "inventat" la nivelul sufletului.

Cum e posibil așa ceva? Habar n-am. Nici nu-mi pasă atât de mult. 

Dumnezeul cel "atoateștiutor", creatorul tuturor celor ce se întâmplă pe pământ, a uitat un lucru important. Să ne dea trăiri noi. Unice. La o perioada variabilă de timp, așa cum a transformat întunericul în lumina, tv-ul alb-negru în color, mâncarea în semipreparate și sănătatea în boală.

Da, știu, aceste lucruri le-a facut omul. Cu mâinile lui.
Nu contează.

Bine că măcar ne-a dat uitarea, ca să putem trăi iar și iar aceste sentimente prăfuite. 
Și să ne bucurăm de ele ca niște alzheimer-işti ce suntem fără voia noastră.

Proiect Acustic.

Am stat de vorbă cu un prieten bun și…vrem să punem bazele unui proiect acustic.
E o idee veche, dar cu oameni noi (sau nu) și nu e musai folk. 
Deja există o listă provizorie (îmbunătățibilă în orice moment) de piese (hituri) frumoase și românești (și nu numai). Probabil ca vor fi două seturi de 40-45 de minute. Vedem.
E nevoie de:
1.Una sau două fete cu drag de cântat și cu voce.
2.Un băiet cu voce frumoasă. Poa’ să fie cel de la punctul 3, sau 4, sau 5, sau 6.
3.Un chitarist bun, posesor de chitară electro-acustică.
4.Un basist bun cu bas electro-acustic.
5.Un suflător cu muzicuță/fluier/nai/clarinet/oboi/caval/bucium.
6.Un percuționist.
Asta așa, de principiu. În cel mai rău caz, două electro-acustice și voci. Primul venit (dar competent) primul servit. Orice sprijin/recomandare e bine venit/ă.
Detalii în privat, ca să nu stricăm surpriza.

PS:
Valabil doar pentru Onești.

joi, 10 iulie 2014

The Walking Dead - Game

Azi am terminat de jucat „The Walking Dead”.
5 episoade.
De mult nu mi-am mai petrecut timpul liber jucându-mă la calculator.
O să spuneţi: Ce mare brânză realizare?
Este. Şi vă explic şi de ce.
Întâi de toate, mereu am fost fanul jocurilor de tip FPS şi al NFS. În afară de Starcraft, pe care l-am jucat destul de prost şi pe care nu l-am terminat, nu am văzut în faţa ochilor decât pistolul şi volanul. Poate am fost prea leneş sau prea tâmpit pentru strategie sau RPG.

Acum, ce m-a determinat să-l joc?
Asta:
„This game series adapts to the choices you make.
The story is tailored by how you play.”

Sau, mai pe româneşte, povestea se suceşte după tine. După alegerile pe care le faci.

„Ete na!” mi-am zis eu şi am purces la treabă, având în vedere că am vârsta necesară. 

Şi m-am pus pe luat decizii ce urmau să influenţeze viaţa oamenilor virtuali din jurul meu.
Şi am fost împăciuitor, onest, rău, grijuliu, am sărit în ajutorul lor sau i-am lăsat baltă, am ucis ca să nu fiu ucis sau am salvat vieţi şi, exact cum mi s-a spus de la început,  toate deciziile mele au influenţat în bine sau rău pe ceilalţi. De unii dintre ei nu mi-a păsat prea mult şi n-am avut nici o remuşcare.
Ei, dar orice am făcut, n-am putut sub nici o formă să o salvez pe Carley. De care mi-a păsat mult de tot. Orice am încercat (şi am încercat de vreo câteva ori), orice am spus sau am făcut, a fost inutil. Ea a murit de fiecare dată împuşcată de Lily.
Am reluat episodul de la început, am cumpănit faptele şi am gândit de trei ori înainte de a deschide gura, şi de fiecare dată am trăit cu speranţa că am reuşit să o ţin în viaţă.
Şi de fiecare dată am fost trist atunci când Lily îi zbura creierii.
Şi atunci, mă întreb şi eu:

Cum plm să iei decizii în viaţa reală când habar n-ai ce se va întâmpla şi ce consecinţe vor avea deciziile tale, ştiind că viaţa nu e un joc şi că nu poţi relua episodul dacă ai bulit-o?

Ce am învăţat eu din acest joc:
1.E foarte greu să iei decizii.
2.E foarte greu să iei decizii care să mulţumească majoritatea membrilor unui grup.
3.Nu există decizii bune sau rele. Totul ţine de conjunctură.
4.Unele lucruri nu pot fi schimbate.

marți, 1 iulie 2014

Nervi matinali.

Şi...m-apucă nervii câteodată. Şi-mi răstoarnă cu cracii în sus starea mea Zen. Şi asta la prima oră.
Pentru cei de azi dimineaţă e responsabilă o poză dintr-o postare vazută ieri şi care avea 'jde laicuri.
Asta:
Efectul a fost abia azi dimineaţă la prima oră, puternic, intens, dureros ca un recul, chiar dacă a fost un efect întârziat.
Până am ajuns în faţa computerului pentru a vă povesti despre nervii mei de dimineaţă, prostii debitate pe toate canalele şi acceptate de mase cu un mare rânjet pe moacă, aveam deja în minte o mulţime de cuvinte aspre potrivite pentru a combate tâmpenia care este strecurată într-un mesaj aparent inofensiv.
Aşa că am făcut doar acest meme (sau această meme, pentru că nu sunt sigur ce gen e):

*Unde poor înseamnă ceva de genul: 
 sărac, prost, biet, deficitar, sărman, lefter...


I feel stupid and contagious
Here we are now; entertain us 
...
Hello, hello, hello, how low
Hello, hello, hello, how low
Hello, hello, hello, how low
(Kurt Cobain)