vineri, 18 iulie 2014

Ziua în care m-am simţit Irina Margareta Nistor.

Azi m-am apucat să corectez o schiţă  pe care am scris-o cu ceva ani în urmă. Textul este în limba română dar sunt şi dialoguri în engleză. Şi dialogurile respective conţin şi înjurături. Tot în limba engleză.
Subliniez.
Textul meu, înjurăturile mele.
M-am apucat cu entuziasm de tradus în româneşte cuvintele spurcate. Şi dă-i şi luptă. Nu sunt evlavios şi nici nu înjur chiar ca la uşa cortului (am ceva noţiuni de bază), dar în afară de: Rahat. Să vă ia dracu'! şi La naiba! n-am găsit altceva altă rimă.

- Live me alone!F*ck you! Let me go! You, cocksuckers! F*ck off!
a devenit:

Lăsaţi-mă în pace! Să vă ia dracu nenorociţilor. Lasă-mă! Bulangiilor! La naiba!

Şi atunci m-am simţit Irina Margareta Nistor.

Great f*king job, motherf*cker!
Adică, am făcut o treabă bună. Pe naiba.

PS:
Doar pentru cei care se întreabă: 
De ce atât de multe înjurături la o singură liniuţă de dialog?
Răspuns:
Veronika era roşcată şi pistruiată. Ochii mari, negri,  ieşeau în evidenţă cu ajutorul machiajului Emo. Avea o cămaşă albă de in, transparentă, ce rămăsese încheiată doar la primii doi nasturi de jos. Probabil de la lupta pe care a dus-o cu gardienii. Prin decolteul acum larg al cămăşii se vedea un sutien negru ce abia acoperea doi sâni rotunzi de mărime medie. Purta pantaloni scurţi, iar în picioare avea jambiere negre până la genunchi şi bocanci de armată. Aşa distrusă cum era, emana senzualitate.
 ...şi înjura de mama focului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu