Ziua în care m-am simţit Irina Margareta Nistor.

Azi m-am apucat să corectez o schiţă  pe care am scris-o cu ceva ani în urmă. Textul este în limba română dar sunt şi dialoguri în engleză. Şi dialogurile respective conţin şi înjurături. Tot în limba engleză.
Subliniez.
Textul meu, înjurăturile mele.
M-am apucat cu entuziasm de tradus în româneşte cuvintele spurcate. Şi dă-i şi luptă. Nu sunt evlavios şi nici nu înjur chiar ca la uşa cortului (am ceva noţiuni de bază), dar în afară de: Rahat. Să vă ia dracu'! şi La naiba! n-am găsit altceva altă rimă.

- Live me alone!F*ck you! Let me go! You, cocksuckers! F*ck off!

a devenit:

Lăsaţi-mă în pace! Să vă ia dracu nenorociţilor. Lasă-mă! Bulangiilor! La naiba!

Şi atunci m-am simţit Irina Margareta Nistor.

Great f*king job, motherf*cker!
Adică, am făcut o treabă bună. Pe naiba.

PS:
Doar pentru cei care se întreabă: 
De ce atât de multe înjurături la o singură liniuţă de dialog?
Răspuns:
Veronika era roşcată şi pistruiată. Ochii mari, negri,  ieşeau în evidenţă cu ajutorul machiajului Emo. Avea o cămaşă albă de in, transparentă, ce rămăsese încheiată doar la primii doi nasturi de jos. Probabil de la lupta pe care a dus-o cu gardienii. Prin decolteul acum larg al cămăşii se vedea un sutien negru ce abia acoperea doi sâni rotunzi de mărime medie. Purta pantaloni scurţi, iar în picioare avea jambiere negre până la genunchi şi bocanci de armată. Aşa distrusă cum era, emana senzualitate.
 ...şi înjura de mama focului

Campanii si concursuri pentru bloggeri.

Pentru cei interesaţi, cu timp şi chef de scris...
Campanii si concursuri pentru bloggeri.
Asta aşa, pentru momentele în care vă întrebaţi ce să mai faceţi. Şi cine ştie, poate câştigaţi. ;)
Baftă!

Doar o copie...

Trăim întâmplări, senzații pe care le-au trăit și alții înaintea noastră și le vor mai trăi și alții după noi. Niciodată nu trăim un sentiment unic. Da, poate e unic pentru noi, pentru că n-am mai experimentat înainte, dar senzația/trăirea este veche. Prăfuită. Demodată.

Dragostea, ura, foamea, setea, succesul, eșecul, resemnarea, uitarea ....etc, toate sunt vechi. Foarte vechi.

Nimic nu e original. Doar o copie, a unei copii, a unei copii. (Fight Club)

De-aia își doresc unii să fie răpiți de extratereștri. Deși e posibil ca nici asta să nu fie nouă/unică. Doar că nu a fost confirmat încă si asta lăsa o urmă de speranță.

Într-o lume care dpdv tehnic se dezvoltă cu uimitoare repeziciune, trăirile au ramas aceleași. Nimic nou. Absolut nimic nou nu s-a "inventat" la nivelul sufletului.

Cum e posibil așa ceva? Habar n-am. Nici nu-mi pasă atât de mult. 

Dumnezeul cel "atoateștiutor", creatorul tuturor celor ce se întâmplă pe pământ, a uitat un lucru important. Să ne dea trăiri noi. Unice. La o perioada variabilă de timp, așa cum a transformat întunericul în lumina, tv-ul alb-negru în color, mâncarea în semipreparate și sănătatea în boală.

Da, știu, aceste lucruri le-a facut omul. Cu mâinile lui.

Nu contează.

Bine că măcar ne-a dat uitarea, ca să putem trăi iar și iar aceste sentimente prăfuite. 

Și să ne bucurăm de ele ca niște alzheimer-işti ce suntem fără voia noastră.

Proiect Acustic.

Am stat de vorbă cu un prieten bun și…vrem să punem bazele unui proiect acustic.
E o idee veche, dar cu oameni noi (sau nu) și nu e musai folk. 
Deja există o listă provizorie (îmbunătățibilă în orice moment) de piese (hituri) frumoase și românești (și nu numai). Probabil ca vor fi două seturi de 40-45 de minute. Vedem.

E nevoie de:
1.Una sau două fete cu drag de cântat și cu voce.
2.Un băiet cu voce frumoasă. Poa’ să fie cel de la punctul 3, sau 4, sau 5, sau 6.
3.Un chitarist bun, posesor de chitară electro-acustică.
4.Un basist bun cu bas electro-acustic.
5.Un suflător cu muzicuță/fluier/nai/clarinet/oboi/caval/bucium.
6.Un percuționist.

Asta așa, de principiu. În cel mai rău caz, două electro-acustice și voci. Primul venit (dar competent) primul servit. Orice sprijin/recomandare e bine venit/ă.
Detalii în privat, ca să nu stricăm surpriza.

PS:
Valabil doar pentru Onești.

The Walking Dead - Game

Azi am terminat de jucat „The Walking Dead”.

5 episoade.

De mult nu mi-am mai petrecut timpul liber jucându-mă la calculator.

O să spuneţi: Ce mare brânză realizare?

Este. Şi vă explic şi de ce.

Întâi de toate, mereu am fost fanul jocurilor de tip FPS şi al NFS. În afară de Starcraft, pe care l-am jucat destul de prost şi pe care nu l-am terminat, nu am văzut în faţa ochilor decât pistolul şi volanul. Poate am fost prea leneş sau prea tâmpit pentru strategie sau RPG.

Acum, ce m-a determinat să-l joc?

Asta:

„This game series adapts to the choices you make.

The story is tailored by how you play.”

Sau, mai pe româneşte, povestea se suceşte după tine. După alegerile pe care le faci.

„Ete na!” mi-am zis eu şi am purces la treabă, având în vedere că am vârsta necesară. 

Şi m-am pus pe luat decizii ce urmau să influenţeze viaţa oamenilor virtuali din jurul meu.

Şi am fost împăciuitor, onest, rău, grijuliu, am sărit în ajutorul lor sau i-am lăsat baltă, am ucis ca să nu fiu ucis sau am salvat vieţi şi, exact cum mi s-a spus de la început,  toate deciziile mele au influenţat în bine sau rău pe ceilalţi. De unii dintre ei nu mi-a păsat prea mult şi n-am avut nici o remuşcare.

Ei, dar orice am făcut, n-am putut sub nici o formă să o salvez pe Carley. De care mi-a păsat mult de tot. Orice am încercat (şi am încercat de vreo câteva ori), orice am spus sau am făcut, a fost inutil. Ea a murit de fiecare dată împuşcată de Lily.

Am reluat episodul de la început, am cumpănit faptele şi am gândit de trei ori înainte de a deschide gura, şi de fiecare dată am trăit cu speranţa că am reuşit să o ţin în viaţă.

Şi de fiecare dată am fost trist atunci când Lily îi zbura creierii.

Şi atunci, mă întreb şi eu:

Cum plm să iei decizii în viaţa reală când habar n-ai ce se va întâmpla şi ce consecinţe vor avea deciziile tale, ştiind că viaţa nu e un joc şi că nu poţi relua episodul dacă ai bulit-o?

Ce am învăţat eu din acest joc:

1.E foarte greu să iei decizii.

2.E foarte greu să iei decizii care să mulţumească majoritatea membrilor unui grup.

3.Nu există decizii bune sau rele. Totul ţine de conjunctură.

4.Unele lucruri nu pot fi schimbate.

Nervi matinali.

Şi...m-apucă nervii câteodată. Şi-mi răstoarnă cu cracii în sus starea mea Zen. Şi asta la prima oră.

Pentru cei de azi dimineaţă e responsabilă o poză dintr-o postare vazută ieri şi care avea 'jde laicuri.

Asta:

Efectul a fost abia azi dimineaţă la prima oră, puternic, intens, dureros ca un recul, chiar dacă a fost un efect întârziat.

Până am ajuns în faţa computerului pentru a vă povesti despre nervii mei de dimineaţă, prostii debitate pe toate canalele şi acceptate de mase cu un mare rânjet pe moacă, aveam deja în minte o mulţime de cuvinte aspre potrivite pentru a combate tâmpenia care este strecurată într-un mesaj aparent inofensiv.

Aşa că am făcut doar acest meme (sau această meme, pentru că nu sunt sigur ce gen e):

*Unde poor înseamnă ceva de genul: 
 sărac, prost, biet, deficitar, sărman, lefter...

I feel stupid and contagious
Here we are now; entertain us 
...
Hello, hello, hello, how low
Hello, hello, hello, how low
Hello, hello, hello, how low
(Kurt Cobain)