Sunt foarte bine cunoscute fazele în care câinii
trec strada pe la zebră.
Sunt videoclipuri pe net, au fost prezentate şi
la ştiri, pe reţelele de socializare, etc.
Toată lumea le priveşte, şi dacă nu exclamă,
măcar se gândeşte: “Băi, îs ai dreaq de deştepţi câinii ăştia.”
Da. Inexplicabil, sau poate că explicabil, ei
trec strada doar pe unde se simt în siguranţă.
Nu luăm în calcul câinii sinucigaşi care sar în
faţa maşinilor. Au şi ei rătăciţii lor aşa cum avem şi noi rătăciţii noştri.
Există un singur moment în toată existenţa
lor canină, doar unul singur dar repetabil, în care ei nu mai ţin cont de maşini
şi de traversarea în siguranţă.
Acel moment în care…wait for it….
Da. Aţi ghicit. Atunci când e sezonul de împerechere,
sau mai pe româneşte, când căţeaua suferă de caniculă sau febră. Adică este “în
călduri”.
Tot timpul anului, căţelul îşi vede de treaba
lui, e vigilent, se fereşte pe cât poate de pericole, se asigură când trece
strada.
Ei bine, în momentul când ea “arde în flăcări”
(vorba melodiei) câinele face cele mai mari tâmpenii posibile. Nu mai ţine cont
de nimic. Nu-i mai pasă de nimic. Urmăreşte doar un singur scop. Să o(se) răcorească.
De-asta merge biata căţea în intersecţie.
Pentru că ea ştie că acolo este, sau ar trebui să fie, în siguranţă.
În mod normal, niciun câine sănătos la cap nu
ar staţiona în mijlocul intersecţiei într-o zi normală de lucru.
Oare o fi valabil şi la oameni? Există vreo asemănare?
Mai puţin partea cu intersecţia. :D
