M-am mutat.

Aici

пятилетка

Azi era să mor de  râs. Sau să fac infarct. Nu eram foarte  hotărât. Și nu pentru că aș fi eu vreun sucit. Nope.

Motivul:

Am văzut harta cu planul măreț al României de construire de autostrăzi și drumuri expres (MPGT).

Adică acesta:

Nu sunt cardiac cu inima și nici nu eram într-o dispoziție super-mega-extra-ieșită-afară-din-comun, dar n-am știut ce să fac mai întâi. Să râd sau să plâng.

Pentru cine n-a avut curiozitatea (pentru că eu am avut-o și m-a trecut un fior pe șira spinării), aveți mai jos situația actuală. Sau cum arată România pe Google Maps după 26 de ani de libertate, democrație, realizări mărețe, guvernări cinstite, NATO, UE, fonduri europene, tratate comerciale și înțelegeri diplomatice înțelepte.

No comment.

Sau...doar un pic. 

La promisiuni nu ne întrece nimeni și conform MPGT România va arăta cam așa.

Nu știu în ce mileniu.

PS:

Titlul se citește Piețilietka. Adică Planul cincinal ;)

Vorba cântecului:

"Se ridică Vasile, zice: Țepeș Doamne,

Stăm bine cu producția de cereale și carne,
Am depășit planul în industria de zgură 

Și-am fost informat că nici nu se mai fură;"

Alexandru Andrieș - Dracula Blues

În natură.

Mda. Uimiți-vă! Că și eu m-am uimit pe mine însumi.

În cercul “alor mei”, (care cuprinde amici, prieteni, rude, cunoștințe, colegi de muncă) sunt cunoscut drept sedentar. Adică Ză Sedentarul.

Nu fac absolut nici un sport. Și nu cred că se auto include aici ridicatul din pat, mersul pe jos la și de la serviciu (doar atunci când nu am bani de benzină) și urcatul scărilor până la etajul 4.

Nu frate.Eu nici măcar nu vorbesc despre sport și nici nu-mi propun așa cum își propun alții: “Trebuie să ies la alergat. Cum se mai încălzește un pic…cum ies.”

Nu. Singura mea legătură cu sportul este că mă uit pe Eurosport. Dar și aici e cu schepsis, pentru că mă uit doar la snooker, curling și în general sporturi de nișă. Nu tu tenis, nu tu fotbal, ca orice om serios.

Dar duminica asta, așa cum spuneam la început, m-am uimit pe mine însumi și am ieșit în natură. Sau mai precis am fost în Parcul Municipal Onești. De obicei drumul și totodată intenția de a merge în parc se termină pe prima terasă cu bere la halbă din drumul meu către parc.

Acum am abordat altfel problema. Nu prea a ținut de mine și am ales un traseu ocolitor (cu mașina). Așa am reușit să evit terasele cu bere la halbă.

Pentru cunoscători (a.k.a oneșteni get-beget sau orice altă persoană care a fost de mai mult de două ori în parcul menționat) traseul include obligatoriu mersul la lac.

“Să vedem rățuștele și peștișorii…”

…

Deși mă dureau picioarele după primii pași și nu m-am abătut de la traseul obligatoriu, n-am văzut peștișorii din cauza apei de un maroniu închis. În schimb am văzut două țestoase și vreo zece rațe. Acu’ fiecare le știe pe ale lui, dar eu n-am înțeles de ce un rățoi (așa mi s-a spus, nu știam să fac diferența) îi alerga pe ceilalți rățoi. Dar nu așa, îl lăsa pe unul îl lua pe altul.

Ciudat. Erau destule rațe pe lac. ;)

De ce v-am ținut eu ocupați până acum?

Pentru că eu am o nedumerire. Căutând pe net o fotografie sugestivă cu parcul, am dat peste asta:

Oare chiar așa îi spune? Că eu "habar nu știam", deși locuiesc în Onești de 40 de ani.

Și chiar așa…de ce s-ar intitula Parcul Libertății?

Ce are libertatea cu parcul? Sau invers.

Teoria conspirației.

Preambul:

A crede sau a nu crede în teoriile conspirației?

Nu sunt un mare fan al lor. Ca orice om destul de bine informat și pus la virgulă cu valul tehnologic început după inventarea mașinilor cu abur și a becului, am auzit de multe dintre ele.

Sunt multe, sunt interesante, sunt spumoase, sunt cum vreți voi să fie, dar marea lor majoritate nu ne afectează direct. Așa că, dintre toate, azi vom vorbi la lecție despre…tadam….

Teoria conspirației ce implică sau face referire la marile companii farmaceutice. 

Mai multe aici.

Ideea nu știu dacă îmi aparține 100%. E posibil ca ea să-mi fi fost sugerată direct sau la nivel subliminal. N-a contat prea mult și m-am decis să fac un mic studiu independent pe această temă. A medicamentelor.

Studiu

Am luat o foaie și un pix și mi-am rostit singurele două cuvinte pe care le știu în sudaneză: 

Leț procid!

Apoi m-am așezat confortabil pe canapeaua din dotare și am urmărit (la diferite ore ale zilei) reclamele de pe cele mai populare canale tv, de știri și divertisment (chiar și de pe un post de filme și comedie).

Rezultat

În total 9 înregistrări din care am tras următoarele concluzii:

1.Numărul minim de reclame (în general)/calup a fost de 9. Numărul maxim 17.

2.Numărul minim de reclame la medicamente/calup a fost de 2, iar numărul maxim a fost de 5.

3.Procentul minim de reclame la medicamente/calup a fost de 12% (2 din 17), iar cel maxim a fost 44% (4 din 9).

4.Procentul mediu este undeva la 31% de reclame la medicamente/calup.

Interpretarea rezultatului

Destul de mult în condițiile în care reclama la mâncare (generic vorbind – neincluzând băutura alcoolică și dulciurile) este undeva la 12%.

Nu mă lansez în teorii și alte comentarii.

Doar am expus un fapt (ușor verificabil), așa că în încheiere vă recomand să citiți articolul de mai jos.

Articol.

Enjoy.

Dacă aș fi președinte..

Fapt 1

Luați 1000 de cetățeni români (aproape la întâmplare).

Spuneți-le să scrie următoarele: “Am primit. Data de azi. Semnătura.”

Rezultatul va fi uimitor. Dar nu în sensul bun.

Fapt 2

Întâmplător, din click în click și din pagină în pagină, am ajuns pe youtube pentru a vizualiza un clip anti ACTA. Nu intru în detalii despre ce înseamnă, ce ar trebui să știm și ce ar trebui să nu facem.

Pentru cei care nu știu, cea mai haioasă rubrică din tot youtubul este secțiunea de comentarii.

Mulți și multe, care-și expun părerile.

Acolo am găsit asta:

“fututzi htistosu matii ACTA!! cine teo fi inventat ........!!
Sami bag ......ca cei de la ACTA sunt rasisti nu ar trebuii sa n-e i-a internetul
ACTA n-e scaoate netu si platim netu!!
ACTA jos”

Ignorați limbajul. Este prezentat doar cu scop teoretic.

Se tot „bate monedă” pe faptul că tinerii din ziua de azi nu mai știu să se exprime corect în scris (Fapt 2). Dar problema (despre care nu se prea vorbește) este mult mai gravă  în rândul persoanelor „mai în vârstă” (Fapt 1). Ca să mă exprim delikat delicat. Menționez că am testat primul exemplu în campania POAD 2014. Peste 50% dintre persoanele în vârstă au scris greșit într-un fel sau altul, invocând: “Lasă maică, că eu îs bătrân/ă.”

Dacă aș fi pentru o zi președinte aș da o singură lege, pentru că probabil nu aș avea timp de mai mult.

Lege:

Fiecare cetățean român are obligația de a scrie (a caligrafia) o pagină în format A4 în fiecare lună.

PS:

1. Toți mai facem greșeli iar eu nu fac excepție de la regulă.
2. Știu că finlandezii vor renunța la scrisul de mână și că statul român cochetează cu ideea manualelor digitale și a abc-ului pe tabletă, dar eu aș mări veniturile cu 25% celor care la finele anului ar avea 12 coli scrise fără greșeală.

Atât.

#fiftișeidsofgrei

Da. E de actualitate.

Și da, am citit și eu umbrele lui Grei de  E.L. James și nu, n-am văzut filmul.

Am citit-o pentru că mi-a picat în mână, deși habar nu aveam cine-i doamna care o scrisese și nu aveam absolut nici o idee despre ce este vorba în carte. Era cu mult înainte de isteria asta. Prin 2012.

Acum, toți cei care au citit sau doar au văzut filmul au câte o părere.

La bărbați e simplu. Bătaie și un pic de sex în care el e pionul principal și ea face tot ce-i spune el. Sau aproape tot. (Apropos, protagonista e singura femeie din lume care nu comentează în fața bărbatului.)

Însă mă întreb cum oare au vizionat fetele/femeile filmul ăsta? Umezite de plăcere și dorințe ascunse spunându-și în același timp: "Mamă ce bătaie! Bine că-i la ea." ?

Eu mă și gândesc ce veselie e printre bărbații din Vaslui și ce supărate sunt acum moldovencele lor care oricum mâncau bătaie cu program prelungit, dar acum nu pot să mai comenteze. Nu că înainte ar fi îndrăznit. Pot doar să-și muște senzual buzele, să facă un Ohh, Ahhh lasciv și să-l îndemne: Mai tare mă! Adu vătraiul și hamurili di la cal ca să mă hâțâni ghinișor că n-am fost cumincioară!

Sper doar ca după acest film să nu se înmulțească apelurile la 112 și numărul femeilor bătute pe secundă. (Știam că în România o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde...)

De asemenea sper ca băieții de la SMURD – Descarcerare să nu fie nevoiți să-și achizitioneze scule și utilaje noi. Ceva de mecanică mai fină (așa, ca pentru ele), pentru a desprinde vreo temerară înfiptă prin nu știu ce colț de debara sau suspendată de vreo lustră, grindă sau suportul de prosoape.

Morala, sau ce putem învăța din film/carte:

1.E bună ideea cu contractul. Deși e greu de găsit o româncă dispusă să semneze. (No offence pentru alte naționalități, dar româncele sunt πzdoase rău.)

2.Fiecare femeie își dorește puțină cafteală. (Doamnelor, nu săriți cu biciul la mine decât dacă sunteți dezbrăcate. Cartea e scrisă de o femeie.)

3.Poți să-ți bați oricând și oricât de rău ai tu chef prietena/soția/amanta și chiar soacra cu condiția să o fuți.

I’m back.

Da. Am revenit.

Deși m-am gândit destul de mult dacă să o fac sau nu, mi-am zis că nu doare și că pot încă scrie câteva rânduri la intervale mai mult sau mai puțin neregulate. Și nu vă gândiți imediat la #fiftișeidsofgrei. Că acolo e vorba mai mult despre violența domestică (chiar dacă atunci când ai foarte mulți bani se intitulează bondage&domination) și mai puțin despre regulat.

Am să abordez din nou o problemă ce ne preocupă. Indiferent că suntem fete sau băieți.

De ce se îngrașă femeile după nuntă?

Păi...ele n-au nici o vină. Noi bărbații suntem vinovații. Da. Ați citit bine.

În general femeile sunt foarte active. Mai ales înainte de nuntă. Tot timpul sunt ocupate cu câte ceva. Ba se epilează, ba se penseaza, ba își dau unghiile cu oja (acasă sau la salon în funcție de buget) ba se întâlnesc la cafea, se duc la SPA sau la sală, ba...ba...ba...

Cele care nu au asemenea ocupații probabil că sunt deja grase și ele nu intră în discuția de azi. Sau doar un pic.

Exercițiu de imaginație:

Eși tânăr, mai slab sau mai gras (Nu contează. Bărbatul trebuie să fie doar un pic mai frumos ca dracu’ – vorbă din popor) te-ai îndrăgostit, și te-ai hotărât s-o duci acasă la ai tăi, ca s-o cunoască.

Suni la ușă, răspunde tatăl tău. Că asta e treaba lui în casă. Să răspundă la ușă. “Du-te tu dragă, că poate e cineva.” “Normal că e cineva. Că altfel nu suna la usă...proa...draga mea”. Și să ducă gunoiul.

Deschide, o vede cât e de pufoasă și inconștient barează ușa stând cumva sprijinit de tocul din metal. Că acum se poartă.

-Tată, ea e Piggy.

- Trebuie s-o schimb. Să iau una de peste 100, îi răspunde tatăl pierdut în gânduri.

El, emoționat oricum, nu știe la ce face referire tatăl său, dar acesta îi răspunde în gând fără ca fiul său să-l fi întrebat ceva: “Ușa. Că ușa are 90, iar asta “mică” are 80 acum. Și nu pare să se oprească.”

Nu sunt răutăcios, dar încă nu am văzut un cuplu de succes de forma:

Brad Pitt și Susan Boyle

sau Ian Somerhalder și Melissa McCarthy

Sau Sofía Vergara și Israel Kamakawiwo'ole ca să fim imparțiali.

...dar toți tații speră până în ultimul moment că fiul lor va aduce acasă o Emilia Clarke, Alison Brie sau măcar Elisabeth Banks, care a ieșit doar pe locul 10 în topul celor mai frumoase femei.

Revin. Ele se culcă (=merg în pat ca să doarmă) pe la ore târzii. După 22. Nu știu ce anume fac toată ziua, dar sunt foarte ocupate.

Dar la un moment dat dau peste un el. Nu toate peste același el, deși se poate ca măcar două – trei dintre ele să se suprapună peste unul singur (Norocosul). Bărbaților în general, mai mult sau mai puțin sedentari, le place să petreacă mult timp în pat (știm noi de/pentru ce...) și inevitabil să doarmă. Chiar dacă e doar ora 16. Un somnic n-a omorât pe nimeni.

La ei nu-i cazul pentru că organismul bărbătesc este obișnuit cu somnul de frumusețe, dar la ele, care sunt active, la trezire organismul lor crede că e dimineață și vrea să manânce. Să prindă puteri. Și cum cea mai importantă masă e micul dejun...ele mănâncă. La ora 19, 21...23. Și ce manânci azi, se depune abia după câteva luni bune. Adică după nuntă.

Morala:

1.Bărbați, nu mai dormiți ziua.

2.Nu contează dacă ești grasă sau slabă. Important e să nu fii grasă.

`Tu-ţi SPAMUL mă-tii!

Se dă acest text:

“Oferta este trimisa cu cea mai buna intentie, in cazul in care nu apreciati comunicarea va rugam sa ne comunicati acest lucru. In conformitate cu Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic si Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicarilor electronice, acest mesaj nu poate fi considerat SPAM deoarece:

(a) - acceptarea de primire a ofertei nu va implica financiar;
(b) - contine toate datele noastre de identificare;
(c) - are scopul de a va informa cu privire la produse sau servicii ce va pot aduce beneficii;
(d) adresa dvs. de e-mail fie a fost obtinuta in mod direct ca urmare a unor corespondente anterioare sau deoarece sunteti un client/furnizor al companiei noastre sau a fost selectata dintr-o baza de date la care ati subscris; fie a fost facuta publica de catre dvs. fie prin afisari cu caracter publicitar intr-un ghid de afaceri sau in cadrul unei intalniri de afaceri. Ne cerem scuze daca acest mesaj a ajuns din greseala la dvs. sau a provocat neplaceri.
Pentru DEZABONARE trimiteti un mail la adresa: '' nume @ domeniu '' cu mesajul DEZABONARE”

V-aţi prins, el apare la sfârşitul unor Emailuri pe care le primim zilnic.

Helo!! Iată şi definiţia pe scurt:

Email spam, unsolicited, undesired, or illegal email messages.

  

1.Atât timp cât eu nu am intrat pe site-ul tău de căcat şi nu mi-am lăsat adresa de mail pentru a fi contactat, ESTE SPAM. 

Nu mă interesează de unde ai făcut tu rost de adresa mea, nu mă interesează ce vinzi sau ce soluţii şi sfaturi ai pentru lucruri şi situaţii din care tu crezi că eu nu pot ieşi. 

2.Atât timp cât noi nu ne cunoaştem şi n-am făcut schimb de adrese de mail, ESTE SPAM.

Eu trimit 100 de Emailuri pe an. Cam atât, şi doar la adrese şi implicit oameni pe care-i cunosc. La magazine şi instituţii.

Faptul că tu iţi laşi datele de contact şi linkul pentru dezabonare (citeşte la 1) pentru mine nu înseamnă nimic.

Nu mă interesează cum este tratată problema din prisma Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic şi a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicărilor electronice. 

Repet! 

Faptul că mesajul tău include date tale de contact este egal cu zero pentru mine. Îmi pare rău că nu ştiu unde stai, ca să-ţi sun la uşă de `jde ori pe zi cu cea mai bună intenţie, să mă prezint regulamentar cu nume şi prenume, să-ţi spun că dacă m-ai lăsa să-ţi fut femeia (aveţi dreptate, ea n-are nici o vină) ai putea avea beneficii şi să văd dacă-ţi convine. Asta nu te implică financiar ;) O fac pe gratis.

Faptul că îmi dai un link cu dezabonare nu-mi garantează că nu o să-mi mai trimiţi alt Email peste un timp.

PS:

Am respectat toate cele patru puncte de după "deoarece:"

Şi dacă ajung vreodată din greşeală la tine şi ţi-am provocat neplăceri...

Senzaţional!

Ştire de ultimă oră:

Klaus Iohannis a declarat azi noapte târziu că anul acesta toate concertele de colinde vor fi susţinute de formaţia vocal-instrumentală Rammstein.

Imediat au apărut imediat reacţiile “la cald”.

Ştefan Hruşcă şi-a anulat biletul de avion cerând voie să cânte totuşi două-trei piese la scara avionului ce pleacă spre România.

Fuego a cerut azil politic în Moldova şi a plecat plângând într-un tir plin cu brazi,  iar Ştefan Bănică Jr. a declarat:

Nu mă deranjează. Eu oricum îl imit pe Elvis.

#poeziadeluni

De lunea asta.

Aparține lui Radu Gyr, fost comandant legionar care a fost arestat și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autoritățile din acea vreme drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

Am auzit-o prima dată într-un spectacol de divertisment, recitată de Doru Octavian Dumitru undeva prin anii '90 și am redescoperit-o pe Tvr2 acum câteva zile. O televiziune cu rating aproape inexistent, dar care mai difuzează și lucruri faine.

Enjoy.

N-ai dezmierda, de n-ai ști să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi, de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumina.

Și dacă singur rana nu-ți legai,
Cu mâna ta, n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după un colț de rai,
De n-ai purta un strop de iad in tine.

Că nu te-nalți de jos până nu cazi
Cu fruntea-n pulberea amară,
Și de re-nvii în cântecul de azi,
E c-ai murit în plânsetul de-aseară.

Despre alegeri si prietenii de pe FB.

M-am ferit sa dau like-uri sau sa comentez in timpul campaniei electorale. Nu am tinut cu nicio culoare, nici macar cu Nuti, desi as fi vrut sa tin cu ea macar o data. Sau de doua ori.

In schimb, marea majoritate a prietenilor de pe facebook a facut-o. Frate, dar nu asa. Zici ca se certau pentru fata imparatului Gri. Ca rosu e ocupat zilele astea. Cu d-alea: Ba a mea e mai mare; Ba p-a ma-tii... Si etc.

Oameni buni care, in afara campaniei electorale, se inteleg de minune. Acum li s-a pus voalul miresei peste ochi si au scos sabiile ruginite din teaca, gata de lupta. Cu o inversunare incredibila. Pe principiul, macar o zgarietura sa-i fac si daca nu pot, il musc de gat.

Ei, acum ma gandesc cum ar fi fost daca cei mai inversunati dintre ei ar fi facut parte din comisia de votare. 

Il si vad pe presedintele sectiei: Stop! Fight! Nu da la coa..ste. Lupta cinstit! Samd. Si cei de pe margine, ca doar e turul 2 si s-au mai facut aliante,: Arde-l! Da mai tare obositule! Nu te lasa! Hai cu egalarea! Rupe-i fâșul!

Ce K1, ce MMA si SuperFight.

Ar fi batut si celebrul Mortal Kombat 4.

Ca na, romanul e patimas. ( Ptiu drace! Ca era sa scriu poptamas). 

Doar ca nu atunci cand trebuie.

Nici Black Friday nu mai e ce-a fost.

Da. Nu mai e.
Black Friday - Originalul.

Ca la orice sărbătoare importatnă şi nu numai, găsim noi românii o mod unic de a o strica.

Deşi ea în sine nu e, o zi de reduceri la shopping în România este o sărbătoare. 

Ţineţi mine:

(Nici măcar Genghis Khan n-a fost în stare de aşa iureş.)

La noi nu contează că e august sau că e luni facem Black Friday atunci când avem chef. Ce plm!? Ne permitem.

Şi nici măcar nu ne mai duce capul să facem reduceri sub alt nume. Deşi e ceva destul de nou în România, probabil după 2010, acum orice zi/weekend de reduceri poartă numele de Black Friday. Avem BF de Paşte, de Sf. Grigore,Vasile şi Ioan (pentru toţi trei  la un acelaşi loc şi separat pentru fiecare), BF de Transhumanţă şi BF de ziua Grânarului Europei. A, pardon, asta nu mai este. 

Asta dacă le facem cu adevărat. Reducerile.

În 2012 am urmărit preţurile de la unele magazile online, care începeau să crească (încet dar sigur) undeva pe la începutul lui octombrie, ca să aibă oamenii proprietarii de unde face reducerile alea mari. Dar asta este altă discuţie.

Suntem totuşi urmaşii lui Dimitrie Cantemir şi Marin Preda, ai lui Cioran şi Ţuţea. 

Ce naiba fraţilor? Chiar nu mai avem idei? Sau or fi terminat ăia cuvintele şi ideile pentru încă vreo 5 generaţii?

PS:

Apropos: Friday=Vineri ;)

Bine, recomandăm. Dar ce facem după aia?

E nebunie mare cu alegerile. 

Așa a fost mai mereu deși poate nu ne mai aducem aminte.

Se fac și se desfac alianțe cuplându-se după culoarea ochilor sau după marca de ceas, se aruncă cu căcat noroi și mai ales cu laude. 

Mai nou, toată lumea recomandă pe unul sau altul. E la modă.

Nu mai poți lua o hotărâre de unul singur, bazat doar pe cunoștințele tale în domeniu, pe subiectivism/obiectivism, pe frumusețe și sentimente.

Nu. Trebuie să apară câte unul (jde sute) care să-ți spună la început (subliminal cumva, ca să nu te jignească direct și să-ți zică în față că ești prost) că el e deștept și că doar el știe cu cine trebuie să votezi. Acum, la jumătate dintre ei o să le iasă, doar pentru faptul că-s doar doi candidați. Atât.

De la florăreasă și cizmar, la bloggeri, "oameni de bine"  și scriitori.

Toți știu cu cine trebuie să votezi TU.

Să dai din gură e ușor. Nimeni nu știe ce ai tu în spate când ai scris acele rânduri, recomandări. Poate chiar crezi că ești minunat și că părerea ta e cea mai bună. Poate că doar ai fost pus să rostești cuvintele alea, mânat de interese mai mult sau mai puțin nobile/transparente.

Și bineînțeles că unii, mai slabi intelectual, vin cu recomandarea cea mai cretină posibilă: Votați cu răul cel mai mic.

Ce facem noi, cei care te ascultăm, și votăm așa cum ne îndrumi tu, dacă după înscăunare se dovedește că te-ai înșelat și răul cel mai mic e de fapt rău? Pentru ei: Definitie/rau.

Repet. Sunt 50% șanse să fie așa. Adică mari.

N-are cum să fie răul cel mai mic la fel de bun pentru mine cum este pentru tine, așa că...

Marș mă! Cu recomandările voastre cu tot.

Marțieni?...Mă leși...

Sunt un fa(i)n al cărților fantastice. Cu tot ce au ele despre nefiresc. Unde firescul este ceva nedefinit, ceva banal, ordinar. Le-am descoperit mai târziu decât mi-aș fi dorit, fiind prea ocupat cu Toma Alimoș, Greuceanu și Punguța cu doi bani. Sigur, și astea-s fantastice dar la nivel mic. Apoi a venit Jules Verne ca o gură necesară de heliu. Ca să fiu în ton. Și apoi carțile și autorii cu adevărat importanți în domeniu. Nu-i enumăr pentru că îi știți. Sigur ați citit ceva ce aparține acestui domeniu mirobolant. Literatura fantastică (SF) e cireașa de pe tortul scrierilor din toate timpurile. Aici imaginația nu are limite, distanțele se măsoară în parseci, iar populațiile (da, surpriză...nu suntem singuri în Univers) poartă nume ciudate.

Dar în periplul meu prin fantastic nu am întâlnit niciodată marțieni.

Plm, pe vremea mea doar ei existau atunci când (dacă) venea vorba despre alte civilizații.

De unde și până unde, cum, ce fel de?

De ce nu saturnieni?

De ce nu venusieni sau plutonieni?

Despre divorţ.

S-a tot vorbit despre divorţ. Şi se va mai vorbi până în momentul când va dispărea. Vorbitul, că divorţul nu va dispărea niciodată. Atâta timp cât există căsătoria. Sunt tratate întregi, sunt sfaturi şi paşi de urmat. Ce să faci ca să nu ajungi la divorţ sau ce să faci după. Se expun motive, argumente şi fiecare, mai mult sau mai puţin specializat, îşi dă cu părerea.

N-am să le înşir aici, dar am să adaug unul pe lista destul de mare a motivelor şi cauzelor. Fac parte din categoria celor mai puţin specializaţi, dar având în vedere că am un divorţ la activ, aş zice că mă pricep.

Doamnelor şi domnilor vă prezint…

Certificatul de căsătorie. 

Primul şi cel mai important motiv de divorţ. Îl ai, divorţezi. Nu-l ai…aţi prins ideea.

Trecând peste modul simplist în care am pus problema mai sus, acum haideţi să intrăm mai adânc. Dar nu mult. Că doare.

De ce e nevoie de el? Pentru că partenerii din cuplu (mai ales ele, ca să fim cât mai corecţi) au nevoie de stabilitate, de siguranţă. Şi nu una fuzibilă. Au nevoia de liniştea aia interioară că el/ea nu se trezeşte dimineaţa, pleacă la muncă şi uită să mai vină acasă. Definitiv. Acea siguranţă le este oferită de certificatul de căsătorie. Desigur, multe dintre ele îşi pierd minţile în momentul în care semnează în registrul de stare civilă. Dar asta e altă discuţie.

Tocmai această siguranţă poate fi dăunătoare. "În sfârşit, e al meu/ a mea". Nu prea ne mai pasă. Nu prea mai suntem atenţi la limbaj, la comportament, la stările şi dorinţele partenerului. Bineînţeles că asta vine treptat, dar până la urmă tot se instaurează o rutină, un je m'en fiche-ism nociv, lucruri care se întâmplă spre deloc în perioada pre maritală. Chiar dacă aceasta durează mulţi ani.

Un lucru trebuie să fie clar, şi am mai scris aici despre asta:

Obiceiurile nu se schimbă după căsătorie.

Fobii.

Am mai scris despre acrofobie aici.

Dar azi mă documentam pentru o nuvelă/schiţă (din ciclul va urma), pentru că aveam nevoie de o fobie anume.

Nu. Nu aveam lapsus. Era un lipsus, pentru că acel termen îmi lipsea din vocabular.

Oricum, l-am găsit. Dar până am dat de el am citit răsfoit lista de fobii.

Frate, da' multe-s.

Şi cretine ciudate...unele.

Ce dracu' face ăla care suferă de citatofobie când deschide FB-ul?

Nu mai zic de ăla care suferă de coitofobie. Săracul.

Cum se descurcă ăla care are barofobie?

La ce naiba să mai trăieşti dacă ai hedonofobie?

În concluzie:

Gamofobie n-am şi bine că nu sufăr de dipsofobie sau ideofobie.

Despre petiţii online.

După 1990, printre altele, a început febra comisiilor. Zic febră, pentru că atunci era aproape un abuz (dar nu sexual) asupra bietului substantiv. Aşa erau de multe. Acum s-au mai rărit sau poate că au intrat în subconştientul nostru şi nu ne mai impresionează.

Pentru orice căcat ce trebuia analizat, dezbătut şi rezolvat se înfiinţa o comisie care funcţiona cam aşa:

Stau boieri pe scaun, stau şi in picioare, 
Se discuta probleme, se analizează
Ce nu merge bine, ce incomodează;
(Alexandru Andrieş)

Că se împiedica nea Nelu’ de treapta numărul doi de la scările Casei Poporului, că avea nevoie Ţapu’ de ţigări, că rămânea Marinaru’ fără combustibil, ţac-pac o puneau de o comisie. Fără menajamente şi chiar fără milă pentru banii poporului. Că na, trebuiau plătiţi oamenii ăia, chiar dacă aveau deja un salariu tot din banii noştri.

De ceva timp e la modă petiţia online. Că na, avem internet şi la buda din fundul curţii, avem telefoane deştepte şi reţele de socializare. Şi nu vorbim aici de trecerea mijloacelor de producţie în proprietatea socialistă.

Acum, pentru orice **vezi mai sus** se face o petiţie online.

Link-ul de rigoare unde trebuie să semnezi este postat cu o viteza uimitoare prin intermediul prietenilor din lista de FB care sunt mai mult sau mai puţin interesaţi de subiect.

Cei care empatizează cu problema tratată în petiţie semnează.

Dar nu ne spune nimeni (tot la modul viral cum este promovată petiţia) uite fraierilor, aţi semnat şi a ieşit sau nu ce ne-am propus.

Am semnat şi eu vreo câteva: pentru schimbarea la faţă, pentru Paştele Cailor, pentru virginitatea Biancăi, pentru promovarea prostiei şi a inculturii la televizor, pentru Salvaţi de clopoţel, pentru Toate pânzele sus, pentru scumpirea carburantului, pentru jacuzzi fără bule şi pentru vinul fără alcool.

Mă întreb şi eu, se rezolvă ceva prin petiţiile online?

Bine că măcar astea-s gratis.

Actualizări necesare.

Am 41 de ani şi toată viaţa am făcut ce au vrut alţii, sau mai bine zis am fost crescut şi instruit să fac ce vreau să fac dar să nu deranjez pe cei din jur. „Mamă, dar ce-or să zică ceilalţi?”

Mi s-a lăsat o libertate de alegere fragilă, efemeră sau doar senzaţia ei. Am crescut frumos ce-i drept deşi erau o grămadă de "Să nu!-uri" în jurul meu cu rol de indicatoare.

Nu cred că mai sunt timpurile alea.

Sigur că, în general, ei încă te învaţă de bine şi părinţii şi profesorii şi chiar şi femeia de serviciu care îţi spune: „Nu călca acolo! Abia am spălat.”

Dar ei poate că nu sunt conştienţi că acel bine pe care-l ştiau ei nu mai este de actualitate. Pur şi simplu e demodat.

Bineînţeles că rămân valabile chestiile generale: să nu furi, să nu minţi, să n-o fuţi pe vecina/prietena prietenei/şefa (chiar dacă ea/ele insistă), să-ţi respecţi părinţii, şamd…

Mai e de actualitate întorsul obrazului? Am mai spus că nu.

Mai e de actualitate să fii om într-o societate şubredă în care ...

Mai e de actualitate codul bunelor maniere? Cu unele sfaturi bizare. 

Da. Cred că ar trebui actualizate definiţii ca: bunul simţ, politeţe,  respect, şi poate chiar rescrise: Tratatul de bună purtare, Codul bunelor maniere şi chiar Decalogul.

My 2 cents.

La vita e bella.

Şi uite că am ajuns la mai bine de doi ani de activitate pe blog şi 100 (Aici) de postări. Cam 4 postări pe luna. N-am sărbătorit, dar dacă tot am ajuns aici, azi o să încerc să-mi amintesc (poate şi vouă) cât de frumoasă şi interesantă este viaţa. Nu la modul liric. E plin internetul de citate şi cugetări înălţătoare care se ocupă de acest aspect al vieţii.

Doar o enumerare de evenimente importante, trăite până la vârsta de 41 de ani şi care au avut oarece influenţă (bună sau rea) asupra mea. 

1976 – martie, Prima notă de 10 din istoria gimnasticii – Nadia Comăneci;

1977 – 4 martie, cutremur.  (De aici îmi amintesc… :P );

1981 – primii viruşi informatici;

1983 – Internetul;

1986 – 7 mai, Steaua câştigă Cupa Europei la fotbal;

1989 – 9 noiembrie, Căderea Zidului Berlinului;

1989 – decembrie, Revoluţia Română;

1991 – Se anunţă public World Wide Web (inventat în 1990);

1991 – Războiul din Golf;

1993 – GPS-ul;

1995 – Mp3-ul ;

1995 – 1 decembrie, Pro Tv-ul;

1997 – 15 aprilie, telefonia mobilă pătrunde în România;

1997 – Viagra;

1998 – Google;

1999 – 11 august, Eclipsa de soare;

1999 – Bancnota din plastic (polimer);

2001 – 11 septembrie, atentatele din America; 

2004 – februarie, Facebook;

2004 – aprilie, aderarea la NATO;

2007 – ianuarie, România devine membru cu drepturi depline al Uniunii Europene;

2008 – Criza economică mondială;

2009 – România  intra oficial în recesiune;

2010 – 30 martie, Recrearea Big Bang-ului;

2011 – mai, moartea lui Bin Laden;

2012 – 6 august, Curiosity ajunge pe Marte;

2012 – 12 decembrie, Sfârşitul lumii;

2013 – 14 martie, Bosonul Higgs;

Printre altele (mai mioritice sau nu), Comunismul, Mineriadele, Ştirile de la ora 17, Apa plată, Berea la PET, Shaorma...

Desigur, sunt muuult mai multe şi poate mai importante, dar atât am putut.

Concluzie: am trăit până acum momente interesante iar evoluţia tehnologică a fost pur şi simplu uimitoare.

"The Tema Religioasă"

Am avut o discuţie amicală cu "the tema religioasă": Există sau nu Dumnezeu?

Ştiu, e un subiect de evitat dacă vrei să-ţi tihnească berea. Dar trebuia să discutăm şi noi altceva printre atâtea ceva-uri: Putin vs. Toată Lumea, _imPotenţa PIB-ului românesc, Moni şi Iri şi Ping Pong (noi suntem aşa, mai conservatori şi nu schimbăm repede un scandal cu altul), Alegerile Prezidenţiale 2014 din Panam_(e)a, Frumuseţea, Talentul, Relaţiile intime, Banii, Ţipetele,  Picioarele Mariei Sharapova, Preţul Uleiului de Jojoba (a se citi hohoba, da?), Cuminţenia Pământului (şi nu despre Valentina Pelinel), Originea cuvântului Mici şi reţeta perfectă, Bruce Lee vs. Van Damme vs. Chuck Noris, Apa - un Miracol, etc…şamd.

Şi s-au adus argumente (mai mult sau mai puţin logice), s-a citat din  Moise (şi nu Guran), Sariputra şi Maudgalyayna, Ibn Battuta şi Roger Milla (adevăratul), s-au recitat versete din Biblie, Coran, Kabbalah, Eticheta de pe sticlă şi Letopiseţul Moldovei.

Bineînţeles că ne-am aprins şi nu numai de la bere, dar la un moment dat subiectul trebuia închis, aşa că am (adică eu) concluzionat:

Dacă Dumnezeu n-ar fi existat, primul om s-ar fi numit Atom, nu Adam.

PS: Satiră. Umor.