Shut the F. up.

Azi era s-o iau în meclă. Rău de tot. 

Eram și eu la o cafea, ca omul singur ce mă aflu, în Daw Cafe din Onești.(N-am găsit linkul, că le făceam și reclamă cu ocazia asta). 

Când…

O ea, super tânără și super frumoasă a venit cu un el, super tânăr și super frumos. Eu aveam căștile pe urechi și atunci când ei s-au așezat la masa de lângă mine, am oprit muzica pentru a-i asculta. Preventiv. (Nu săriți, oricum eram singur și mă plictiseam, doar v-am spus). Da, știu, sunt deja moșul care se uită pe vizor. Totul era așa de ingenuu, pur, frumos. Discuțiile lor veneau de la sine, se sorbeau din priviri, wow ce pereche potrivită, (chiar dacă erau obraznic de sinceri) mi-am șoptit eu după o cană de vin. La un litru. Singur. Uite bă țărane că se poate, mi-am urlat mie însumi în ureche, încercând să fiu conștient cumva că există dragoste pură, neinfluențată de factori externi. Bani, poziție socială. Etc. 

Apoi a venit un alt el, mult mai frumos îmbrăcat, mirosind a parfum marca "Extrascump", și a sarutat-o pe ea. Ea reticentă la început, pentru că era și primul el de față, i-a luat limba in gură timidă, puțin ezitantă, dar mai apoi lovită de devotamentul demn de o fată care a încasat Jackpot-ul. Primul el s-a dus la baie/wc, în timp ce ea și-a revenit și s-a implicat adânc. Primul el a dispărut iar ultimul el și ea au rămas îmbrățișați "fericiți" pe canapea. Mi-am terminat cana de vin ca orice consumator consecvent de fidel și, la plecare, le-am strecurat: Nu te iubește bă, îl place pe el.

Noroc că a intervenit barmanița și i-a șoptit la ureche (nu știu de ce), suficient de tare încât să audă toți consumatorii: 

- Lasă-l bă, că ăsta abia a ieșit din pușcărie după o condamnare de 20 de ani pentru crimă. 

Nu știu de unde a scos-o, poate din simpatie pentru mine că  îs client vechi și las și ciubuc. M-a salvat, deși eu făcusem tot posibilul să mă abțin și să nu intervin. 

Apoi am plecat.

Ps1: Și m-am jurat că nu mă mai bag unde nu-mi fierbe oala, de când am luat o bătaie soră cu sora morții, pentru că i-am spus unui bou, cât de frumos am putut, să închidă ușa la compartimentul de tren. Toată discoteca din Slănic Moldova - contra mea. 1-0. Și cu ocazia asta mi-au furat si "lanțugul de haur" (că așa era la modă atunci). Dar n-am găsit altă rimă. ;)

Ps2. În drum spre ieșire, am crezut că m-am teleportat cumva într-o grădiniță. Era nevoie de oricare 3(poate 3,5 sau 4) de la mesele vecine pentru a face vârsta mea. Dar sunt sigur că m-ar fi bătut cu devotamentul specific vârstei.

Un minut.

Sau ce să faci când nu ştii ce să faci.

Azi timpul a stat în loc. Ceasul a arătat pentru mult timp 8.30. Chiar m-am gândit că am rămas fără baterie la ceas. Nu era de la baterie. Nu ştiu cum a fost posibil. Oamenii se mişcau alert în jurul meu, chiar şi eu mă simţeam destul de ocupat. Am privit de trei ori ora într-un interval de timp interior ce părea destul de lung. Nu. Un minut este totuşi un minut, deşi pare o veşnicie.

Apoi s-a făcut şi 31 şi apoi şi 32. Normal. Banal. Dar „şi treizeciul” acela a fost fain. Nu ştiu de ce. Poate pentru că mi-am dat seama că poţi face multe într-un minut. Poate doar pentru că am visat cu ochii deschişi şi oamenii care mişunau în jurul meu nu existau iar eu pur şi simplu stăteam degeaba.

Un minut este important, chiar dacă nu pare.

Într-un minut poţi să salvezi o viaţă sau să porneşti un război, poţi să faci la stânga în loc să o iei la dreapta, poţi să îndrepţi greşeala sau să greşeşti din nou, poţi să întorci obrazul sau să pleci, poţi să râzi în loc să plângi, poţi să iubeşti, poţi să urăşti, poţi striga în gura mare, poţi fi diferit, poţi să reuşeşti în loc să eşuezi, poţi să  te implici sau să nu-ţi pese, sau pur şi simplu poţi visa cu ochii deschişi.

Ce să faci când nu ştii ce să faci?

Aşteaptă un minut. 

Despre infidelitate şi fidelitate cu mama ei de dragoste cu tot.

Moto: “Avantajul unei relaţii la distanţă este că toţi patru sunt fericiţi.”

Am citit cartea „Dragostea durează 3 ani” de F.B. La un moment dat el ne spunea cam aşa ceva: În primul an cumpărăm mobila, în al doilea an o rearanjăm prin casă, iar în al treilea ne certăm pentru a afla cine va păstra mobila după divorţ. 

Să spunem că nu-i aşa cum tratează autorul problema în carte, deşi fiecare celulă boghiciană mă contrazice aprig pe mine „Realistul”, dându-i dreptate autorului. Nu ştiu dacă dragostea durează trei ani, dar ştiu sigur că dragostea la distanţă durează maxim trei ani. 

În primul an nu eşti interesat de o altă relaţie sau aventură. Nu trimiţi semnale, nu recepţionezi estrogenul emis de ele, nu cauţi. În al doilea an stai în cumpănă, cochetezi cumva cu ideea, flirtezi poate, dar doar până la un punct, pentru ca în final să refuzi. În al treilea an se întâmpla opusul primilor doi ani. Cauţi şi nu refuzi. Dacă pică, pică. Oricum dragostea nu durează mai mult de trei ani. Nu?

Îmi aduc aminte de o întrebare de-a lui Bukowski din cartea ”Femei”: “Cum poate un bărbat sa testeze fidelitatea unei femei?” 

Pentru o femeie e relativ uşor să testeze fidelitatea unui bărbat. Şi aici, în contextul de faţă, fidelitate reprezintă doar competenţa în actul sexual. Pentru a-i testa "fidelitatea", îl pune la "treabă" ori de câte ori i se pare ei că a înşelat-o. 

Performanţa maximă (în limitele deja bine cunoscute şi testate) înseamnă fidelitate. (Sau...felicitări lui! E bărbat adevărat.) 

Contraperformanţa reprezintă un semn de întrebare. 

Iar eşecul repetat = INFIDELITATE. Simplu. 

Asta este o metodă foarte bună, funcţională în proporţie de 90%, doar dacă ea nu suferă de „dureri de cap cronice”. 

Am auzit de situaţii în care ea îi cântarea prin palpare co****e lui, ca sa vadă dacă sunt sau nu pline. Nu ştiu dacă e adevărat. Fac şi miturile parte din viaţa noastră. Doamnelor (şi nu numai) puteţi încerca. (Mi-am asumat-o p-asta. Infidelii mă vor înjura iar fidelii îmi vor mulţumi zilnic. )

Acum, eu nu ştiu de ce înşeală oamenii şi nici nu-mi pasă. Dacă vreţi părerea unui bărbat, puteţi să citiţi “Jurnalul unui Infidel”. Poate aflaţi ceva explicaţii, motive, scuze. Habar n-am. 

Întrebarea rămâne: “Cum poate un bărbat să testeze fidelitatea unei femei?” 

PS: 

1.Articol scris în campania BlogAwards.

2.Am sentimentul că “Jurnalul unui Infidel” este o carte recomandată/adresată/destinată doar femeilor. 

Posibil să mă înşel. 

Another brick in the wall.

Sau despre sfaturi şi remedii.

Preambul: “idealul” meu în viaţă este (Nu, nu femeia cu mustaţă aşa cum cred că v-aţi gândit. Mustaţa n-o înţeleg/accept (în afară de Clark Gable) nici măcar la babe, darămite la fetele şi femeile tinere) să las ceva în urma mea. (Nu, din nou aţi greşit, nu urme de că**t după ce calci în el). Ceva folositor omenirii, demn de menţionat. (Nu, din nou aţi greşit. Nu vreau să apar în cartea de istorie alături de Andreea Esca.)

Revenim:

E plin internetul de ele. Sfaturile şi remediile. Wall-ulurile de pe FB, Twitter-ele, Instagram-ul, folderele din e-mail: Inbox-ul, Sent-ul, Utile, De reţinut, De la bunica mea,  De la mama ei….indiferent de ce nume poartă. (Folderul în care le salvează lumea - Just in case.)

Dar nu ştie nimeni dacă acestea chiar funcţionează. Sfaturile şi remediile.

Dacă întrebi pe cineva: “Ce să fac în caz de…?” sau “Cum se face….?” se uită la tine tâmp ca şi cum ai fi retardat.

-        Ce plm mă întrebi pe mine? Ce-s eu, mama Fluture?”

-        Păi nu tu mă fţui la cap zilnic sau săptămânal cu sfaturi şi leacuri din categoria de neuitat? Deşi ţi-am specificat clar că nu mă interesează!”

Eu oricum am un mare simţ civic de răspundere cetăţenească înflăcărat de patriotismul zonal in/confluenţat de cele trei râuri ce ne înconjoară oraşul şi dau "Delete" fără să le citesc. Singurul sfat (ultimul care circulă acum pe net) care a ajuns la urechile mele cercelate şi care mi se pare cretin de credibil, e ăsta cu căpuşa şi fosforul. Dar n-a fost testat încă, sau n-am găsit eu.

Aşa că, având în vedere preambulul, am să plec la vânătoare de căpuşe. Pur şi simplu, acum că s-a încălzit, îmi iau pătura şi slipii mei Speedo cu talie înaltă, ultimul model de culoare “Carnation” (cumpăraţi din Ungaria în 1991) şi dorm vreo 2-3 zile în iarbă până mi-o intra una în c*r oriunde. Şi apoi iau un cameraman celebru şi îl pun să filmeze toată operaţiunea de extragere a căpuşei prin metoda asta ultra secretă, ce abia acum a fost scoasă la iveală de pe buzele unei babe decrepite şi analfabetă ce domiciliază cu viză de flotant într-un sat neelectrificat încă în anul de graţie 2014. (Cu forţa, de către doi SPP-işti vigilenţi ce însoţeau în campanile electorala un candidat milos şi cu adevărat interesat de binele ţării, care s-a rătăcit pe drumurile asfaltate ale patriei. Profund jignit că bătrâna aproape oarbă nu l-a recunoscut, i-a rugat frumos (“Pe ea bă!”) să îi recomande cu cine e bine să voteze. Nu se ştie cum au aflat de căpuşă şi fosfor, că baba, deşi numai oase, avea pielea cauciucată, şi băieţii, transpiraţi de atâta efort, au uitat de ce au început să o bată şi care era recomandarea iniţială a candidatului care stătea în maşină cu AC-ul pornit privind în gol cu o privire inteligentă.)

Voi avea success garantat ce va dăinui ani lumină după ce eu nu voi mai exista, pentru că dacă mucoasa aia mică nu iese cu fosforul, deşi eu am să fac ceva piruete în jurul ei cu băţul de chibrit mai ceva ca o balerină, am varianta “B”: Cuţitul. După ce în prealabil încerc metoda celebră a lui Stratan: vitaminele E şi B, adică "Ie şî be." Pentru  a-mi îmbăţoşa (ca să nu rostesc scriu vulgarul şi mult prea des folositul "scula") curajul. Când filmăciosul va spune “Acşăn”, eu fac o gaura în jurul ei, o scot şi apoi postez direct pe wall-ul lui Gear Brylls:

“Uite bă ţărane supravieţuire. Aşa se procedează, nu să bei toata ziua pişat la televizor.”

Fără barbă

Azi o să vorbesc despre aspectul fizic şi defectele lui.

Vrem nu vrem trebuie să trăim cu el (aspectul) toată viaţa, asta dacă nu suntem atât de obsedaţi de micimea unor părţi ale corpului încât apelam la estetician. Chirurg. Bineînţeles că ne putem modela şi altfel corpul, şi cu ajutorul unui regim alimentar sănătos (vai cât de mult mi-am dorit să spun aceste trei cuvinte) şi cu mai mult sau mai puţin sport putem arăta într-un oarece fel, chiar dacă „din fabrică” suntem defecţi.

Din ciclul: Uite-aşa cum mă vedeţi, nu mă dau pe trei băieţi, mă încadrez în categoria like-abil. Fără falsă modestie. Pe scara Freezing – Cold – Warm – Hot – Ouch Hot, aş fi undeva pe la călduţ. Adică warm. Clătit bine, aranjat niţel, îmbrăcat mai curăţel aşa şi bineînţeles dat cu şprei din abundenţă, m-aş vedea însoţind-o pe covorul roşu pe  Katty Perry. Apropos, are nişte…ochi. Mamă, mamă.

Gata cu lauda.

Unele defecte ne întristează sau ne amuză (mai ales pe ele) iar altele pur şi simplu ne scot din minţi.

Eu „mor” din pricina faptului că nu îmi pot lăsa barbă. Nu-mi iese oricum aş încerca. Femeilor le place să-şi treacă mâna prin barba bărbatului (aşa am văzut eu în reclame) dar mie nu-mi stă bine. Deci se cheamă că e defect. Da?

Fire dezordonate, aspre ca glaşpapirul, de culori incerte şi neuniforme. Zici că-s boschetar nu alta. Îmi stă aşa de naşpa încât nu suport nici măcar eu să mă privesc. Nu mai spun de atins. Bine, mă mai ating eu, da’ asta-i subiect pentru alt topic.

Primul lucru pe care îl voi face atunci când ies la pensie: Nu mă bărbieresc şase luni. Aşa de-al naibii. Jur. Că poate atunci nu va mai fi aşa de tare. Barba desigur. Că dacă-i tot tare…un singur om mă va înjura. Acela care mă va bărbieri „la rece” când va fi cazul. ;)

În bară II.

Când e să n-ai noroc, dai de cuie şi-n π zdă!

Cum sa ascunzi cablurile...

Ca o gospodină din aia furioasă, care are în mână şosetele şi adidaşii murdari de noroi ai soţului adunaţi fix din mijlocul sufrageriei şi care face în acelaşi timp inventarul la sfinţi fără să mai ţină cont că unii sunt din alt calendar, m-am apucat azi să caut pe net patru cuvinte: cum sa ascunzi cablurile.

Cu acelaşi devotament pe care ea îl acordă inventarului. Ca să fim înţeleşi.

În cele aproximativ douăzeci de pagini vizitate, primele pe care ni le bagă pe gât Gogu, nu am găsit nimic altceva decât articole prost făcute, din maxim 100-200 cuvinte în care nu ţi se răspunde concret la întrebare, câteva poze neconvingătoare, câteva preţuri în dolari la diverse şi câteva soluţii puerile.

Sunt la fel de neinteresante  şi nefolositoare  ca articolele din revistele pentru femei care te învaţă într-un număr relativ controlat de paşi cum să… de toate. Alea grase te învaţă cum să slăbeşti, alea nefericite te învaţă cum să fii fericit şi alea care au un job amărât şi eventual part-time te învaţă cum să ai succes în viaţă.

Acum, nu mă mai pun eu la un click, că am destule, dar am realizat că dacă vrei să ai o pagină cu trafic mare trebuie doar să postezi întrebări ce frământă omenirea şi mai puţin răspunsurile lor.

Tot ce începe cu:

Cum să fac…

Ce să fac…

Cum poţi să…

Ce este…

De ce…

Etc…

PS1: Unii mai deştepţi m-au luminat, deşi eu vroiam să rămân în întuneric şi oricum nu căutam explicaţia motivului pentru care sunt cabluri alandala prin casă.

"Unul dintre motive este lipsa prizelor suficiente şi poziţionate corect." Pe bune bune?

PS2: Şi răspunsul trăsnet, cel mai cel, mai ceva ca pălitura de fulger: cumpără-ţi dispozitive ce se conectează wireless. Să mor io, că nu-mi dădea prin cap aşa trăsnaie. 

PS3: Dacă veţi ajunge pe pagina mea căutând sfaturi prin care să salvaţi lumea de sărăcie, vă rog să mă iertaţi. Am învăţat şi eu de la alţii.